Pe la paișpe, în preliminarii, mi-am gustat
sperma și m-am simțit vinovat vreo două
săptămîni, pînă cînd ne-am strîns la băut
și din glumă-n glumă am aflat că și ei
făcuseră asta. Nu știu ce fac ei acum,
i-a acoperit pe toți viața. M-am întîlnit
odată, întîmplător, cu Dănuț, el era
cel mai tare, te trimitea
la colț după țigări și te duceai ca oița.
Am stat la o bere unde era părculeț
și-acum e parcare, sprijiniți de o 1310 care
abia ne ținea. Mi-a povestit cum o luase
pe heroină și cît de greu s-a lăsat,
pentru că prietena urma să nască
și ce căcat, mă, ăla mic n-a greșit cu nimic.
N-am știut ce să zic, l-am întrebat
cum îl cheamă pe ăla mic.

 

N-au decît la 330 și ceva pișcă aproape
de inima sapiențială, comună, cînd vorbește
cu sticla: o tu, pui de bere, fă ce ți se cere.
Sunt pești care se-nghesuie unul în altul,
să pară o dihanie rea, să prostească rechinul,
ca sticlele din bar, care tresar cînd te uiți.
Păcat că nu suntem doi țigănuși desculți
rătăciți într-o șatră, umblînd aiurea prin
orașe și enervînd lumea. Păcat că
soarele se holbează la noi și rîde tîmpit ca
muțunachele gras din clipurile orange,
cînd facem copăcei din cutele cearceafului
care se pierd imediat. O gîză planează pe covor,
dar mai ușor de urmărit rămîn copăceii.
Sunt și pești care îndeplinesc dorințe și
nu-i prinde nimeni, poate că nici nu sunt.

 

Tîrziu în cișmigiu, stăm cinci ca la copcă
în jurul sticlei aproape goale de vodcă.
Trilioane de broaște ne-acoperă vocile
și-n ochii sparți se reflectă inegal
luminița de pe celălalt mal, pîlpîie și
orăcăie-n fiecare, ne place și ne doare,
algele put, țînțarii aleg ca noi, la întîmplare.
Prietenii arată ca niște orci, vor să dea
iama-n cetate și argumentele lor nu mă conving,
pula mea, non-stopul e departe.
Facem două echipe, una păzește
băncuța, cealaltă vine fuguța.

 

Bezna atîrnă de fiecare creangă şi crenguță,
puloverul atîrnă pe umeri, zgomotele îndepărtate se aud
aproape şi limpezi. E tîrziu şi niciun trol
de pădure pe stradă, numai copaci cu scorburi
ştiute pe dinafară şi un cîine care scoate aburi
pe nas şi caută în gunoi.

Și brusc începe – și se termină la fel de brusc:
casele dispar, crengile dispar, cîinele se duce
cu bezna, rămîi singur în lumina metalizată
în care te-ai născut.
O mînă de asistentă coboară din ceruri și
îți palpează capul, să vadă din ce ești făcut.

În serile ciudate, cînd pescărușii de pe
madgearu se-nvîrt mai încolo, în lahovari,
rupi guma de la creion și o mesteci mecanic.
Te-ai masturbat gîndindu-te la aceeași și aceeași fetiță
care-ți lega șireturile la grădiniță, acum fotomodel,
și dormi liniștit.

E o chestie de secunde pînă cînd lumina se rupe-n felinare
și-ți pare rău că nu durează mai mult.
Cîinele vine, te miroase și se duce la stîlp.

radunitescubanner