afis sleeping beautyNu vreau să încep acum să mă răfuiesc cu imbd-iștii care dau impresia că își aleg preferințele cinematografice doar după gradul de spectaculozitate tipic americană, impregnată pe alocuri de tente specific blockbuster-urilor. Și nu cred că sunt singurul care trebuie să fi observat retractilitatea acestor consumatori de filme când vine vorba despre peliculele de dincolo de granițele continentului american (cu precădere, despre cele europene) care nu își propun în majoritatea cazurilor să-l copleșească pe spectator cu suite de clișee scenice acompaniate de trucaje care de care mai pestrițe. Evident, nu vreau să absolutizez această convingere și nici măcar să încerc în vreun fel să deplâng nonvaloarea cinematografiei produse în America.

Vreau, totuși, să vă vorbesc despre filmul Sleeping beauty (2011) nu pentru că site-ul imdb.com îi acordă o notă jalnică (nemeritată, de altfel), ci pentru că reprezintă, cu adevărat, una dintre cele mai reușite demersuri regizorale din ultimii cinci ani. Vreau, de asemenea, să vă vorbesc despre Sleeping beauty nu pentru că a fost un film complet ignorat de către juriile de specialitate din America, ci pentru că reușește să vorbească fără ocolișuri, într-un stil percutant și elegant totodată, despre tabuurile sexuale și despre fragilitatea omului dominat de pulsiunile carnale. Pentru cei care nu au apucat încă să afle prea multe detalii despre film, nu vă panicați! – nu ne aflăm în fața unui remake al poveștii Fraților Grimm (că tot ne aflăm în perioada marilor rescrieri și răsinterpretări contemporaneizate ale acestora), ci ne confruntăm cu o ecranizare bazată de romanul Frumoasele adormite de Yasunari Kawabata. Sleeping beauty, singura peliculă de până acum a regizoarei și romancierei australiene Julia Leigh, nominalizată, cu acest prilej, la Festivalul de la Cannes din 2011, o aduce în prim-plan pe actrița Emily Browning, care, deși intrase într-un con de umbră după câteva roluri minore (cel mai cunoscut fiind probabil cel din A series of unfortunate events din 2004, în rolul fiicei familiei Baudelaire), pare că își propune să recupereze dintr-o dată toți acești ani de tăcere printr-un rol construit cu migală și care chiar poate defini relansarea în forță a unei tinere actrițe al cărei potențial a fost ignorat pe nedrept.

Subiectul filmului, chiar dacă pare desprins dintr-un basm, e departe de a merge pe tiparele poveștilor clasice cu happy-end. Lucy (Emily Browning) este o tânără studentă lipsită de inhibiții, de o frumusețe hipnotică și rece, care, pentru a se întreține pe sine și pe prietenul său dipsoman, cu porniri suicidale, este nevoită să-și ia mai multe joburi. Totul ia o turnură interesantă în momentul în care află dintr-un ziar despre o modalitate bizară de a face rost de bani în scurt timp. Ajunge, astfel, să intre în contact cu un soi de societate secretă a milionarilor septuagenari, majoritatea complexați de propria impotență, care își satisfac fetișurile sexuale în cadrul unor dineuri cu tentă erotică. Nu după mult timp, grația lui Lucy o convinge pe angajatoarea ei să o coopteze într-un alt serviciu la fel de elitist: să accepte ca, timp de o noapte, să ia un somnifer puternic, pentru ca un bărbat să intre în pat, alături de ea, fără ca acestuia să-i fie permis să-i posede trupul.

Filmul este realizat într-o manieră temperată, permițându-și acele pauze de tăcere apăsătoare prin intermediul unor cadre lungi, construite cu naturalețe. Tensiunea dramatică planează deasupra poveștii asemenea unei perdele de fum, lăsând ca scenele să fie invadate de o lumină difuză și rece, aproape solidificată. Emily Browning își joacă rolul cu dezinvoltură, punctând cu precizie momentele tensionate, și reușește să profite la maximum de farmecul conferit de chipul său marmorean, de crăiasă a zăpezii.

Recomand această peliculă nu doar celor care sunt în căutarea unui film artistic bine construit, începând de la migala cadrelor și până la naturalețea actorilor, ci și celor care vor să exploreze dimensiunile fragilității masculine, neputincioase în fața frumuseții dezarmante a nurilor feminini, de o vulnerabilitate ostentativă, care, sub imperiul somnului, capătă o aură monstruoasă.

Puncte tari: jocul actriței principale care se pliază perfect pe dimensiunile personajului; mesajul filmului construit oarecum parabolic în jurul tabuurilor sexuale legate de masculinitatea refulată; regia bine gândită care conduce acțiunea până la capăt într-un stil natural.

Puncte slabe (mai degrabă pentru cei care nu au răbdare cu cinetica temperată a unui astfel de film): scenariul eliptic.

Trailer:

Imagini:

imagini_sleeping_beauty_1imagini_sleeping_beauty_2imagini_sleeping_beauty_3