După atacul de la Charlie Hebdo, vizibilitatea Al-Qaeda și frica generată de organizație au început din nou să crească, pentru că în ultima vreme fuseseră puse cumva în plan secund de acțiunile șocante și, esențial, transformate în campanii de marketing de către ISIS (prin publicarea numeroaselor filmulețe violente). Toată lumea vorbește din nou despre jihad, despre teroarea pe care o pot institui indivizi ca frații Kouachi, despre proasta pregătire militară a europenilor în raport cu extremiștii islamiști și așa mai departe, dar aproape nimeni nu vorbește despre locul și rolul cuvântului în toată ecuația asta, așa că m-a hotărât s-o fac eu.

Citind foarte multe articole în ultima vreme și încercând să mă documentez mai bine despre factorii care le-au influențat și le influențează încă percepția acestor elemente extremiste, am dat cumva inevitabil de numele unui poet. Sayyid Qutb, egiptean născut în 1906, este considerat la ora actuală fondatorul mișcării fundamentaliste islamice. Una dintre cele mai agere minți ale generației lui (și de câte ori nu începe distrugerea exact așa), Qutb pleacă în 1948 cu o bursă în Statele Unite, unde e contrariat de depravarea, superficialitatea și lipsa de moralitate a americanilor (care erau destul de entuziasmați că tocmai câștigaseră războiul, deci o țineau din petrecere în petrecere, totul pe baza înfloririi economiei după WWII). La toată povestea asta se adaugă și sprijinul pe care Statele Unite și statele europene l-au acordat, în ’48, mișcării sioniste și formării Israelului (n-o să intru în detalii, pentru că nu vreau să mă concentrez acum pe asta, dar puteți citi mai multe aici). Qutb se întoarce în Egipt având niște opinii radicale cu privire la locul pe care trebuia să-l ocupe islamismul în lume – mai clar, se întoarce crezând că musulmanii trebuie să stăpânească lumea. Așa că se înscrie imediat în Frăția Musulmană, care bineînțeles că lupta împotriva regelui Farouk și al stilului său de viață, aflat la polul total opus față de sărăcia și foametea din țară – și devine teoreticianul mișcării. Cu toate că în casa lui s-a pus la cale complotul de răsturnare a lui Farouk și instaurare a republicii, Qutb refuză să facă parte din noua administrație, scriind o serie de articole critice la adresa noii puteri, de care se disociază și pe care o atacă din toate părțile, punând accent în primul rând pe moralitate și disciplină, care erau, în opinia lui, fundamentele schimbării. Este arestat și eliberat, apoi arestat din nou, eliberat din nou și, după un complot împotriva președintelui Gamal Abdul Nasser, este condamnat la moarte și executat în 1966. Doar că oamenii deștepți din jurul lui Nasser au înțeles un pic cam târziu că Sayyid Qutb era mult mai periculos mort decât viu, pentru că la pronunțarea sentinței el exclamase „Am luptat cinsprezece ani în jihad pentru martiriul acesta”. Printre lucrurile pe care Qutb le scrisese în închisoare se numără și cea mai influentă carte a lui, Milestones, pe care o adresează unei așa-zise avangarde a islamismului. Încă un lucru despre Qutb: una dintre acuzele esențiale pe care le aducea gardienilor era aceea că ei se întorseseră împotriva lui Dumnezeu, slujindu-l pe Nasser. Idei de genul ăsta au otrăvit mințile a sute de mii de tineri musulmani: e împotriva mea, e împotriva Dumnezeului meu; iar de aici până la trebuie să moară nu mai e decât un pic.

qutb

Sayyid Qutb întemnițat

Sigur că acum următoarea întrebare care se pune (legitimă, de altfel) e care-i legătura între Qutb și Al-Qaeda. Ei bine, Sayyid Qutb a avut un frate, Muhammad, care i-a publicat și promovat cărțile și care a predat la o anumită universitate din Jeddah, Regele Abdulaziz, unde ghiciți pe cine a avut student. Da, exact, pe Osama bin LadenQutb-Milestones-cover-Eng. În studenție, bin Laden și prietenul lui cel mai bun, Mohammed Jamal Khalifa, care avea să se și căsătorească la un moment dat cu una dintre surorile lui bin Laden, discutau adeseori despre Sayyid Qutb, după cum spune chiar Khalifa: „În ’76, ’77,  citeam Milestones și In the Shade of the Koran. Sayyid Qutb vorbea despre a înțelege islamismului ca pe un mod de viață. I-a influențatpe toți musulmanii în vremea aia.” Și bin Laden recunoaște că Muhammad Qutb l-a influențat când, la un moment dat, îi îndeamnă pe islamiști să-l citească.

Dar asta nu-i tot, pentru că și celălalt cap (și actual lider) Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri era mare fan Sayyid Qutb. La el, însă, contactul cu Qutb a fost mult mai direct, dacă se poate spune așa, intrând în Frăția musulmană cu un an înainte de execuția lui Qutb, când avea 14 ani. Unchiul și mentorul său, Mahfouz Azzam, îl cunoscuse pe Qutb, iar al-Zawahiri este cel care a gândit Al-Qaeda (el fiind și ideologul organizației) ca pe avangarda despre care vorbea Qutb, spunând despre acesta din urmă că „a jucat un rol cheie în îndreptarea tinerilor musulmani pe acest drum [al fundamentalismului] în a doua jumătate a secolului trecut”.

Acum că am stabilit un oarecare context, hai să vedem și cum sună o poezie de-a lui Sayyid Qutb, pe care am tradus-o din engleză și care e, evident, folosită cu scopuri motivaționale, mulți oameni lăsând comentarii pe diverse bloguri sau la video-ul de mai jos (care, oricum ar fi mesajul pe care îl transmite, sună atât de trist), spunând cât de emoționați sunt și cât de important e pentru ei un astfel de poem:

 

Fratele meu de după gratii
Frate, ești liber după gratiile acestea.
Frate, ești liber în lanțurile acestea,

pentru că dacă îți pui baza în Dumnezeu,
intrigile sclavilor lui nu te pot atinge.

Frate, armatele întunericului vor fi stinse
și un nou răsărit va străluci în lume.

Așa că aprinde-ți sufletul cu razele lui.
Privește cum el ne cuprinde de departe.

Frate, ai fost lovit de o săgeată josnică,
iar brațul nesimțitor a tras perfid în tine.

Va fi tăiat într-o zi, așa că fii răbdător
și bârlogul acela de lei va dispărea.

Frate, sângele a curs din mâinile tale
care nu s-au lăsat în voia farmecelor unor sclave

și care își vor înălța sacrificiul la ceruri,
pătate de sângele nemuritorilor.

Frate, dacă murim ne vom întâlni cu toți cei pe care-i iubim
și apoi vom lua în primire grădinile pregătite pentru noi de Dumnezeu

și atunci păsările vor zbura în jurul nostru
și noi vom avea o casă eternă.

Frate, fără îndoială că nu am obosit să lupt
și nu am depus nicio clipă armele

și dacă armatele întunericului mă înconjoară
atunci cred cu atât mai mult în dimineață

și cred cu atât mai mult în drumul meu
către Dumnezeu, Zeul Sublimului și al Strălucirii.

Chiar dacă vulgarii mă disprețuiesc sau mă dușmănesc,
eu rămân devotat promisiunii pe care am făcut-o.

Frate, te-au luat pe tine după ce ne-au luat pe noi
și o nouă mulțime urmează după o veche mulțime.

Și dacă mor voi muri martir
și tu vei fi apucat drumul glorioasei victorii.

Dumnezeu ne-a ales pe noi pentru a-L urma
și noi Îi vom duce tradiția mai departe.

Printre noi sunt cei care-au murit
și cei care Îi apără acum moștenirea.

Frate, ține-ți calea și nu privi în urmă,
drumul tău e pătat de sânge.

Și nu te opri într-un loc sau altul.
Și nu te uita la nimic, numai la ceruri.

Nu suntem păsări cu aripile frânte,
nu vom fi umiliți și nu vom fi pângăriți.

Și aud Vocea Sângelui
strigând cu putere: luptă, luptă.

Mă voi răzbuna, dar răzbunarea mea va fi pentru un zeu și o religie
și voi merge pe calea mea cu toată credința,

fie până la victoria asupra lumii,
fie până la Dumnezeu.

De altfel, poezia pare să aibă un rol important în mișcarea ideologică fundamentalist islamică, poate tocmai pentru că poate fi foarte ușor legată de tradiție, de evoluție și, mai ales, de spirit. De altfel, după probabil cel mai important moment din istoria Al-Qaeda, atentatele de la World Trade Center, bin Laden îl citează pe unul dintre poeții lui preferați, Yusuf Abu Hilala, în al cărui poem schimbă cuvântul castelele cu turnurile:

Chiar dacă veșmintele întunericului ne-au acoperit și dintele otrăvit ne-a mușcat,
Chiar dacă din casele noastre s-a revărsat sângele și dușmanii ne-au pângărit pământurile,
Chiar dacă din piețe a dispărut strălucirea săbiilor și a cailor,
Și sunetul tobelor se auzea din ce în ce mai tare,
Vânturile luptătorilor au bătut, dărâmându-le turnurile și spunându-le:
Nu ne vom opri atacurile până nu veți pleca de pe plaiurile noastre.

Ba mai mult, bin Laden chiar a scris un poem despre atacul asupra U.S.S. Cole, în care muriseră 17 americani, care sună cam așa:

Un distrugător: până și cei curajoși se tem de forța lui.
Inspiră groază în porturi și în larg.
Intră în valuri flancat de aroganță, semeție și forță.
Înspre pieire înaintează încet, înveșmântat într-o enormă iluzie.

Sigur, astfel de texte care emană energie pot fi foarte ușor folosite pentru a face niște inimi să crească, să își găsească o cauză și sigur că este mult mai ușor să convingi pe cineva dacă îi faci inima să crească. De exemplu, conform NY Times, într-una din scrisorile recuperate din casa în care era bin Laden când a fost ucis, el părea să discute cu un apropiat despre tradiția pre-islamică a hija, un fel de poezie satirică în și prin care triburile arabe îi luau în râs pe rivali. Această chestiune e interesantă mai ales în contextul actual, când niște oameni au fost omorâți pentru că făceau exact același lucru (cu alte instrumente, sigur) despre care vorbea bin Laden în scrisorile astea, din ce înțeleg de pe nydailynews, condamnându-le și considerându-le sub demnitatea unui adevărat musulman și jihadist.

De aici pot porni atât de multe scenarii și teorii, dar pentru mine un lucru e clar: Gokçenur Ç avea dreptate, când spunea în superbul lui poem Laudă acțiunii concrete a mâiniio idee bună nu înseamnă nimic până când un activist destructiv pune mâna pe ea. Iar lupta se dă mereu cu activiștii destructivi, nu cu poezia. Dar dacă cineva mai avea dubii cu privire la puterea pe care ea o are: iată.