Cuvintele sunt din ce în ce mai mici, nu-ți mai poți controla l-urile și r-urile, simți nevoia să te agăți de ceva, de marginea scaunului, de masă, de paginile cărții, îți încordezi picioarele strângi din dinți, îți muști buzele, râzi isteric, spasme. I am Stoya and that was  “Necrophilia Variations” by Supervert. I am Stormy and that was “American Psycho” by Bret Easton Ellis. I am Solé and that was “Beloved” by Toni Morrison.

This section of the world that I’m inhabiting slows down, zooms in. Like a stretched rubber band it suddenly contracts, and I am lovingly punched with an orgasm. (Stoya, despre video-ul de mai sus, pentru hystericalliterature.com)

În liceu am avut o prietenă care lua ore de canto și îmi amintesc că odată când trebuia să cântăm fiecare câte o melodie pentru ora de muzică, eu nu puteam să ridic vocea suficient de sus, așa că mi-a zis că ea mereu își imaginează niște scări atunci când trebuie să ajungă la o notă înaltă. Mi se pare că femeile care nu pot ajunge atât de ușor la orgasm (pentru că, să recunoaștem, nu e tot timpul easy-peasy) ar trebui să-și imagineze niște scări. Mi se pare că, în video-urile pe care le face, fotograful Clayton Cubitt îmi arată scările pe care urcă Stoya, Alicia, Danielle, Stormy, Teresa, Solé, Amanda, Margaret și Marne. În timp ce unii văd  în proiectul ăsta doar o adunătură de femei care citesc cu ceva care le vibrează sub scaun, eu cred că e printre singurele lucruri care m-au făcut să mă bucur că sunt femeie. E vorba de frumusețea aia care te face să vrei să-ți tatuezi I am beautiful pe șoldurile prea late, pe cutele care ți se formează pe nas atunci când râzi, pe degetele prea groase de la picioare, pe genunchii prea mari, pe porțiunea de piele depigmentată de pe brațul stâng, pe părțile corpului pe care ți le vezi în oglindă atunci când faci sex. E vorba despre cititul ca act intim, despre literatura care devine ceva fizic. Poți să arăți tuturor în ce fel te face pe tine literatura să urli. În ce fel te face să te bâlbâi, să tremuri, să-ți pierzi controlul, să râzi isteric.

StormyAmerican Psycho:

Amanda & Portocala mecanică:

Așadar, văzând toate femeile astea care reacționează complet diferit, unele ducându-și doar mâinile la cap și strângând din dinți, iar altele râzând și zgâriind masa cu unghiile, am vrut și eu să-mi bag degetele sub fustă în timp ce citesc, pentru că asta ar trebui să-ți facă literatura, am vrut  și eu să râd și și să strâng din dinți, pentru că asta ar trebui să-ți facă literatura.

Și, la final, Marne, care spune despre Self-Portrait in a Convex Mirror (tot pentru hystericalliterature.com) că e aesthetically “hot” to me in its many layers of perception on vision, art, self-portraiture, reflection, abstract poetry, time and space. It is a gorgeous text that requires considerable focus and a love of deconstructed, yet lyrical words.

P.S. Restul video-urilor (sunt 9 în total) le puteți găsi pe hystericalliterature.com