Interviul de mai jos a apărut în numărul 2.2013 al Zonei noi, dar am ales să-l postăm și aici pentru că fiecare răspuns de-al lui Robin are (pe lângă versurile din Bacovia de la început, care apar și în întrebări) un soundtrack. Să ascultăm, deci.

I
Vlad: O tristă poemă de foi îmi spune-o poveste cu noi… Zi-ne, Robin, o poveste.
Robin:
Jesse by Scott Walker on Grooveshark
Ascultam acele povești 
Deși nu era vremea lor

…În vremea aceea
Eram la Capu Corbului, asteptând să treacă iarna. Ne vorbeam puțin, mâncam și dormeam mult, noaptea stăteam în grădina imensă de lângă pădure și ascultam cum urlă lupii. Era foarte frig și foarte lumină, și nu prea era nimic de explicat.
Cu o zi înainte căzusem sub gheața care acoperea râul umflat de inundații. Țin minte două lucruri: 1. felul în care apa rece m-a făcut să răcnesc involuntar, forțând aerul să-mi iasă brusc din plămâni și 2. faptul că primul meu gând după ‘asta e, o să mor azi, înecat sub gheață și or să mă găsească la primăvară’ a fost ‘și nici nu am văzut iepurii iepuroaicei’. Unchiu-meu creștea iepuri și o iepuroaică era imens gestantă, era o treabă de zile.
Nu mai știu cum am reușit să mă trag afară din apa aia neagră, dar probabil că aș fi putut împinge și o locomotivă la deal. Am rămas mult timp tăcut pe malul apei, privind spărtura aia zgomotoasă în care căzusem și din care, într-un final, am ieșit târându-mă și urlând, neputând să gândesc, să mă mișc sau să-mi mai fie frică. Și când, într-un final, la apus, am vrut să mă ridic și să plec, înghețaseră hainele pe mine. Și am râs și a fost bine.
Am ajuns cumva acasă. Iepurii se lăsau așteptați. N-am zis nimănui nimic.
Am dormit nesperat de adânc și de impersonal, în vuiet subacvatic, puteau urla lupii-n afarăle ăla rece și luminat oricât de lună, eu eram plecat altundeva, cu alte treburi.
M-am trezit puțin înainte de răsărit, la frigul cel mare, înțelegând în sfârșit ce mi se întâmplase (și ce mi s-ar fi putut întâmpla) și, tremurând încet, m-am dat jos din pat, am făcut câțiva pași prin camera ce se răcise de-a lungul nopții și m-am așezat în genunchi în fața caloriferului, lipindu-mi pieptul de el ca să mă încălzesc, privind aiurea pe fereastră. Era cald și era bun caloriferul meu. M-am culcat la loc. Uneori am impresia că de-asta există somnul – ca să te culci la loc.
M-am trezit ultimul.
Doar ca să aflu ultimul că, neștiută de nimeni,  iepuroaica născuse în timpul nopții opt iepuri prea mici și prea slabi să mai apuce răsăritul. Și că unchiu-meu i-a găsit la șase dimineața, perfect tăcuți și nemișcati. Și, neștiind ce altceva să facă, i-a arucat în cuptorul de la subsol, în focul ce ne încălzea camerele. Focul care încălzea caloriferul pe care-l îmbrățișam eu o oră mai târziu, privind miop pe fereastră și mormăind cine mai știe ce cântec, așa cum stau vacile în iesle cu ochii tulburi, rumegând absent iarba veche. Uneori am impresia că de-asta există focul – ca să te-arunci la loc.

II
Vlad: Mai bine singuratic și uitat, pierdut să te retragi nepăsător. Ce zici de asta? Am făcut astăzi un scurtcircuit. Mi-au sărit siguranțele, mi s-au ars toate becurile, dar nu și filamentele…
Robin:
The Holy Filament by Mr. Bungle on Grooveshark

Omenire, frate filament făcut din oase care de care mai frumoase! Toate rănesc, ultima ucide – dar câtă lumină! Îmi apăs încet ochii închiși, caut adânc și cânt sotto voce:

„In fiber optic illusion
The flickering eyes
By flourescent lights
Supplicate before machines
Self-reflecting

The legend of modernity:
The phosphenes explode
God’s eternal strobe
Through the holy filament
Graven image”

Un cântec pe care mi-l cânt atunci când mă trezesc noaptea fără să înțeleg bine de ce în jur nu mai e nimeni. Se numește The Holy Filament, e pe albumul California al formației Mr.Bungle & Dumnezeule, cât m-a bântuit cântecul ăsta. Și chiar sunt atent la versurile lui, care îmi mai și plac. Nu sunt niciodată atent la versuri, dar știi cum e, nu te poți forța să Nu le înțelegi. Și, vrei nu vrei, ajung ele la tine cumva. Însă nu poți să auzi pe cineva cântând despre ‘God’s eternal strobe’ fără să-ți lucească ochii. Scrisesem la un moment dat un cântec care se numea Alexandra si infernul, iar o strofă era cam așa, cred: ‘motoare oprite și flori ofilite / pământul se înclină din nou către iarnă / zilele și nopțile / ca un stroboscop’. Încerc să-mi dau seama dacă era înainte sau după ce am auzit The Holy Filament. Sper că după. Și stai liniștit, siguranțele nu s-au ars de ieri, de azi. E veche treaba.

III
Vlad: Eu nu mai știu nimic, și mă întorc acasă. Cum e acasă?
Robin:
Polegnala E Tudora by Yale Women’s Slavic Chorus on Grooveshark

Eu trec din odaie-n odaie
Când bate satanica oră.

Haine vechi, dar niciodată purtate se plimbă singure, imitându-ne. E mișto acasă. E plin de cântece și de urme de viață inteligentă. Mai știi ultimul cadru din Nostalghia lui Tarkovski? Peisajul ăla rural rusesc, cu casă, cu câine, cu iaz și familie, tăcute toate & închise în ruinele unei catedrale abandonate? Greșim noi, oamenii, mult, dar la Acasă ne pricepem.

IV
Vlad: Umbra mea se adâncește în cartiere democrate. Who’s the Batman to your Robin?
Robin:
Nightswimming by REM on Grooveshark

Gândeam
Arta
Un roman…
-Oamenii vorbesc
De-acel erou.

Nu cred că am cunoscut-o încă. Sau poate n-am cunoscut-o îndeajuns. Orice înseamnă asta.

V
Vlad: O pasăre care cade-n oraș, ca o tristețe mai mult. Dar ce e aia om?
Robin:
The Slaughter by John Frusciante on Grooveshark
Frunze la vânt…
Hohu,
Și eu am fost pe pământ,
Dar unde-ai fost tu?…

Un zgomot mic, pentru copii. Oamenii sunt norișorii ăia mici care arată exact ca tine, dar se poartă altfel, pentru că îi poartă alt vânt.

VI
Vlad: Mulțimea își trăiește viața în felul ei – și bine face. În mulțime sau în afara ei?
Robin:
Crêuza de mä by Fabrizio De André on Grooveshark

[…] tuturor
Păream suspect”

Daaaaaaar în afara mulțimii nu există nimic. Actorii de pe scenă sunt doar partea cea mai vizibilă a publicului.

VII
Vlad: Dacă aș avea bani mulți, aș chema toți poeții lumii în jurul meu și am schimba astfel rostul vieții. Pe cine ai chema în jurul tău?
Robin:
Graveyard by Feist on Grooveshark
O, trebuie să fie trist departe-n prăpăstii…
Fulgi de zăpadă rătăcitori…

Aveam acum mulți, mulți ani o carte în care era o fotografie cu Jacques Yves Cousteau dormind în mijocul unei mulțimi de pinguini imperiali și mă holbam la poza aia ore nesfârșite. Acestea fiind spuse, mi-ar plăcea totuși să-i cunosc într-un final pe iepurii ăia. Poeții nu cunosc rostul vieții, darămite să-l schimbe. Iepuri pe mare, iepuri sub soare. Iepuri oarecare.

VIII
Vlad: Toți se gândeau la viața lor, la dispariția lor. Sunt momente în care apare câte-un lup la ușă?
Robin: Diamonds on the Soles of Her Shoes by Paul Simon on Grooveshark
Natasha by Pig Destroyer on Grooveshark
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?

Trebuie, Trebuie să răspund cu un cântec.
Chili Peppers, de data asta.

‘Ex-girlfriend called me up
Alone and desperate on the prison phone’

Priculici de lup acea minunăție de femeie. Acele minunății de femei. Toate, fără excepție.

IX
Vlad: Din jocul de-a poetul nu poți ieși teafăr niciodată. You in or you out?
Robin:
The Tortoise: His Dreams & Journeys (Excerpt) by La Monte Young on Grooveshark
Pe strada urle viața și moartea
Și plângă poeții poema lor vană…
Știu…
Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis

Păi cineva tot o să plece acasă plângând. Dar! dacă suntem mai mulți, șansele oricăruia de a fi acela scad. Așa că… bine, hai, fie. Cu cine sunt și cât e scorul?

X
Vlad: O nouă primăvară pe vechile dureri. Lucrurile apar și dispar. Care-i momentul cel mai potrivit?
Robin:
Seen and Not Seen by Talking Heads on Grooveshark
Oh, primăvara iar a venit…
Palid, și mut…
Mii de femei au trecut;
Melancolia m-a prins pe stradă

Descrierea primei situații sugestive:
Am visat odată că lucram într-un laborator și, cu ajutorul unui aparat ridicol și înspăimăntator și supersecret, materializam Din Nimic rațe foarte albe cu ciocuri imposibil de portocalii, care aveau un aer nedumerit, dar, în rest, binevoitor. In-va-ri-a-bil, colegii mei intrau în laborator numai După ce aduceam rațele astea întru ființă și, fără excepție, îmi atrăgeau atenția asupra faptului că n-am voie să vin cu animale la lucru.

Descrierea celei de-a doua situații sugestive:
Într-un film pe care l-am văzut acum o vreme exista un supererou a cărui superputere era invizibilitatea. Dar devenea invizibil doar atunci când își închidea ochii și nu era absolut nimeni prin preajmă. Dispărea însă de-a dreptul.

Morala: pelicanul sau babița.

XI
Vlad: Târziu, în cafeneaua goală, mă-ntreb ce urmează după toate satele.
Robin:
After the Gold Rush by Neil Young on Grooveshark

[…] apar în siluete:
– Apostoli  în odăjdii violete –

După ultimul sat urmează Arhanghelsk. Ce tânără e lumea! Ce frumoși sunt oamenii!

XII
Vlad: Vor fi acum de toate cum este orișicând, dar iar rămâne totul o lungă teorie. Semaforul arată culoarea roșie. Ce faci, frânezi?
Robin:
Central Park in the Dark by Charles Ives on Grooveshark

Răspund cu o poezie. Scrisă de mine. Despre cineva. Se numește

Persoană Fizică Autorizată
arhitectu-i tot răcnea
numele-n somn
ea era moartă în
hotelul plin de
fizicieni veniţi pentru congres
[descoperiri & ipoteze
articole
riposte
date experimentale
(şi la etaj corabia prinsă
-ntr-un cearşaf
murdar de tabla înmulţirii)]
(asta ştiam doar noi)

stridii
calamar & sepie
prisme
hexagoane
iiinfrasuuunete restaurantul
plin

hotel
restaurantul gol

în tăcere ne bem Rubiconul

‘lasă că se trezeşte ea…
tu du-te-acas’…

în camera de zi
un semafor
eu tac
și calculez coeficienţi de-absenţă
eu tac
el verde galben
roşu
verde galben