Acum, că au trecut și 14 și 24 februarie parcă nu mai e atât de lame să vorbesc despre asta. Nu mai e atât de lame să scriu articolul ăsta. Nu mai e atât de lame să mă gândesc cum la 13 ani credeam că m-am îndrăgostit de un skateraș leneș și abia dacă puteam să articulez două cuvinte când îl vedeam și țineam un jurnal în care scriam cum n-am putut să articulez două cuvinte când ne-am întâlnit ieri din întâmplare și nu prea și nu mai e atât de lame să mă gândesc că lui i s-au aprins călcâiele după cea mai bună prietenă a mea, care, evident, era mult mai frumoasă și mai punk decât mine. Și nici să mă gândesc cum la 15 ani am crezut că m-am îndrăgostit de un tip doar pentru că mi se părea atât de drăguț că fură flori din grădinile vecinilor ca să mi le aducă mie. Și nici să mă gândesc cum la 17 ani mi-a plăcut prietenul celei mai bune prietene ale mele până când mi-am dat seama că e plictisitor și-atunci mi s-a pus pata pe cine mi s-a părut mie că e mai troubled și mai mizerabil și mai ciudat și mai enervant pentru prietenii mei și-apoi m-am plictisit și de asta pentru că nu mă lăsa niciodată să vorbesc despre cărți. Și nici să mă gândesc cum am crezut că m-am îndrăgostit de atâtea ori și pentru două-trei luni eram gata să renunț la orice planuri pentru două ore de plimbat pe străzi aiurea în timp ce mă rugam să plouă și mă gândeam ce drăguț că-mi tot pune flori de pe garduri în păr sau două ore în parc în care fumam țigări mult prea tari decât puteam duce sau două ore pe trotuarul din spatele blocului în care beam vin cu zece lei de la Billa. Și nu mai e atât de lame să mă gândesc cât de mult îmi doream, de fapt, să mă superîndrăgostesc de un tip care citește mult și se îmbracă numai în pulovere și cum mă uitam la filme siropoase și apoi ziceam că nu le-am văzut și mă prefăceam că nu știu despre ce e vorba și cum nu recunoșteam niciodată că aș fi plâns la vreun episod din Friends și cât de tare îmi doream să am o poveste de dragoste ca în cântecele Led Zeppelin sau ale lui Bob Dylan sau Johnny Cash. Cât de touching e povestea dintre Johnny Cash și June, cea de a doua soție a lui. Johnny și June se cunoșteau de ceva vreme. Johnny a cerut-o în căsătorie în 68 și s-au căsătorit pe 1 martie în același an. În 73 s-a născut John Carter Cash. Cred că nu pot să-mi imaginez cât de tare s-au iubit Johnny și June. Cred că nu pot să-mi imaginez ce fel de iubire e în spatele cântecului ăstuia, pe care l-a scris June și pe care-l cântă Cash:

Ring of Fire by Johnny Cash on Grooveshark

Sau în spatele chestiei ăsteia:

To-Do-List

Sau a ăsteia:

111018_houseofcash_letter

Saaaau a ăsteia:

love-letter

Și cât de trist și frumos și trist și frumos și trist e că June a murit în mai 2003 și patru luni mai târziu a murit și Johnny.

johnny and june

Tot la fel de trist și frumos și trist și frumos și trist mi s-a părut și când am aflat de povestea dintre Brittany Murphy și Simon Monjack. Nu știu dacă toată lumea o știe pe Brittany Murphy, dar a jucat un personaj disturbing în Girl, Interrupted și când eram mică îmi plăcuse de ea în Uptown Girls (mă rog, de ea & the tiny teacup pig!!). Simon și Brittany erau căsătoriți din 2007, dar viața lor împreună a fost scurtă pentru că în decembrie 2009 Brittany a fost găsită moartă în baie din cauza unei pneumonii și a unei anemii severe. În ianuarie 2010 Simon a murit și el, din cauze similare.

Actress Brittany Murphy and her husband Simon Monjack arrive for the Max Azria 2008/2009 fall collection show during New York Fashion Week

O altă poveste tragică e cea a lui Superman. Christopher Reeve a fost bolnăvicios de când era copil, suferea de multe alergii și la 16 ani a descoperit  că are o boală care-i făcea părul să cadă din cap (pe porțiuni). În 1995 a avut un accident de călărie și a rămas paralizat de la gât în jos. Soția lui, Dana, a fost alături de el pe tot parcursul recuperării lui, însă, de atunci, Reeve a suferit groaznic de multe infecții și, într-un final, din nefericire, a murit de un stop cardiorespirator în 2004. În 2005, Dana s-a îmbolnăvit de cancer la plămâni și în 2006 a murit și ea.

39737b3806f8329eebdacc78cbe7d963

For whatever reason, m-am gândit mult la oamenii ăștia în ultimele zile, și știu că-i trist și că n-ar trebui să mi se pară interesant, dar e cumva, așa, ca și cum m-ar mângâia cineva pe cap și mi-ar spune că e ok, că n-o să fiu singură niciodată, că și atunci când mă simt singură și închisă între patru pereți și o aud pe vecina mea urlând la terrier-ul ei negru care plânge mult, tot nu sunt singură-singură, deși uneori îmi place să fiu, îmi place să nu vorbească nimeni în afară de vecina mea pe care n-am auzit-o zicând altceva decât Bobi, prostule! Bobi! Dar nu.

Going back to feeling sad, mie nu mi-a plăcut niciodată de Sid și Nancy. Probabil pentru că totul e prea dramatic & dysfunctional și nu cred în genul ăsta de iubire. Sid și Nancy s-au cunoscut prin 76, după ce ea s-a mutat în Londra, după ce a fost dată afară din facultate. Cred că încerca să-l agațe pe Johnny Rotten, dar s-a mulțumit cu Sid.

sid-and-nancy_150833-1920x1080

Ea fusese diagnosticată cu schizofrenie de la 15 ani, el era dependent de droguri și violent. După ce Sex Pistols s-a destrămat s-au mutat în New York și au stat o perioadă la Chelsea Hotel, de unde ieșeau doar ca să-și satisfacă adicțiile și, probabil, să mănânce. Pe la mijlocul lui Octombrie 78, Nancy a fost găsită moartă în baie, înjunghiată în stomac. Sid a mărturisit crima, a spus că s-au certat, că n-a vrut s-o omoare, apoi a zis că nu a făcut-o, apoi iar că da și tot așa. A încercat să-și taie venele, a fost izolat într-o clinică o vreme, unde a mai încercat o dată să se sinucidă, vrând să se arunce de la etaj și urlând că el vrea să fie cu Nancy. După a fost arestat pentru un alt atac și a stat în închisoare vreo două luni, timp în care n-a consumat niciun fel de drog. La ieșire, prietenii lui și iubita lui de atunci au aranjat un fel de petrecere. Sid a murit de supradoză de heroină pe 1 februarie 1979. În biletul pe care l-a găsit mama lui în buzunarul de la haină Sid scrisese asta:

sidvicioussuicidenote

Probabil că trebuia să-i las pe amărâții ăștia doi pentru sfârșit, dar până la urmă cred că cei mai potriviți pentru final sunt John F. Kennedy Junior și soția lui, Carolyn Bessette. JFK Jr. și Carolyn s-au căsătorit în secret în 1996. Dar viața lor împreună a fost destul de scurtă și tristă. Carolyn a început, la scurt timp după căsătorie, să devină din ce în ce mai nefericită din cauza figurii publice care era soțul ei și, probabil, pentru că nu avea niciun fel de intimitate. Mergeau la multe evenimente împreună și deveniseră un fel de icon. În 1999 au început să meargă la terapie de cuplu și lui Carolyn i s-au prescris antidepresive. În iulie 1999, JFK Jr., Carolyn și sora ei au plecat la nunta unei verișoare de-a lui Kennedy într-un avion pilotat de el. Avionul s-a prăbușit și trupurile lor au fost găsite după aproape o săptămână. Probabil că JFK și Carolyn au murit semi-îndrăgostiți și triști. Probabil că erau în perioada aia când simți că ceva nu mai funcționează, dar vrei cu tot dinadinsul să funcționeze și nu-ți imaginezi cum ar fi dacă n-ar funcționa.

jfk-carolyn-t-1024

Din fericire, acum, oricum, nimic din ce aș spune nu mai e lame, niciunul din lucrurile la care m-aș putea gândi nu mi se mai pare lame. Vară-mea mi-a adus din Budapesta un borcan cu o broască înăuntru pe care scrie: The Enchanted Prince. Instructions: kiss. Și nici măcar asta nu mi se pare lame. Nici cutiuța muzicală pe care o țin lângă pat și care îmi aduce aminte, de câte ori mă uit la ea, că cineva, la un moment dat, nu s-a ridicat de pe banca pe care stăteam atunci când credeam cel mai tare că o să o facă.