Luna Amară.
Lu-na. A-ma-ră.
L-u-n-a. A-m-a-r-ă.

Am rostogolit pe limbă literele astea de câteva ori, apoi le-am mestecat cu grijă şi le-am înghiţit doar la minutul 4:55, atunci când s-a terminat piesa Somn. Asta se întâmpla prima oară când i-am ascultat pe tipii de la Luna Amară, acum câţiva ani. Aproape nimeni dintre prietenii mei nu auziseră de ei, deşi încercam să mă înconjor de câţi mai mulţi oameni cu gusturi mişto în muzică, oameni care o ard pe muzică alternativă, pe chestii psihedelice, oameni care se leagănă de pe un picior pe altul cu o sticlă de bere în mână la un concert, pe un riff lung, asemănător cu unul de shoegaze, oameni la care te uiţi când fac asta şi te întrebi ce dracu’ au fumat, că ai vrea şi tu un joint din asta, doar că faza e că nu au fumat nimic, e doar muzica simplă – din punct de vedere al compoziţiei – şi te întrebi ce naiba e atât de fain la asta şi nu înţelegi decât atunci când versurile îţi trag o palmă zdravănă peste ceafă, pentru că te fac să te gândeşti la noaptea aia în care… (Iar aici urmează serii întregi de diapozitive în care faci toate nebuniile & eşti atât de viu & afli pe pielea ta abia scăpată de acnee că nu doar morţii ştiu cum e să mori).  

Revenind. Trupa s-a format în ’99, la Cluj, la iniţiativa lui Nick Făgădar (voce, chitară) şi a lui Gheorghe Fărcaş (chitară bass). Iniţial, băieţii s-au numit Tanagra Noise, dar după 2000 şi-au dat seama că numele e cam greu de reţinut, aşa că l-au schimbat în cel actual. În mod normal, o trupă de alternative rock n-ar prea fi avut prea mult succes iniţial, dar Luna Amară avea un as în mânecă: tipul cu trompeta, şi anume Mihnea Blidariu. Rar mai auzi alternative/progressive rock cu trompetă. Fiind extrem de catchy, proiectul a prins din ce în ce mai mult la public. În 2004, lansează primul lor album, Asfalt, după 5 ani de live-uri, un album îndrăzneţ şi categoric diferit de ce mai apăruse pe atunci pe piaţa românească, album în care se vede dorinţa pentru experiment & exploatarea zonelor de alternative rock. Determinarea băieţilor pentru altceva s-a evidenţiat şi în declaraţiile lor. După ce au reuşit performanţa de a avea un videoclip difuzat la TV, înainte chiar de a debuta chiar (vorbim despre clipul piesei Gri dorian), au reuşit, de asemenea, să apară pe prima pagină a unor publicaţii distribuite naţional, pentru speculaţiile politice săvârşite de aceştia în Vama Veche, la Stufstock, în direct la TV, atrăgând după ei şi probleme de cenzură la Cluj, Bacău şi Alba-Iulia. Manifestele politice au continuat însă în piesa Folclor, spre exemplu:

Sunt masochist – trăiesc în România
Nu ştiu cum de mai rezist
În toata nebunia
Politica imi face greaţă
Statul este o paiaţă.
Sunt piroman
Mi-aprind televizorul
Ca să vad cum pentru bani
Manipulaţi poporul.
Totul e de decor
Daţi-mi un topor!

sau în melodia Dizident.

Oricum, făcând abstracţie de dezavantajele aferente faimei nesurvenite peste noapte, dar şi de împlicarea frenetic a membrilor trupei în protestele de la Roşia Montană. Luna Amară mai scoate un album în 2006, pe care îşi fac apariţia the guest musicians (Andy Ghost – Altar, Mihai Iordache – Kumm, Ombladon – Paraziţii). Iar concertele se înmulţesc – festivaluri (Sziget Festival, Budapesta, declanşând reacţia în lanţ) şi o grămadă de pub-uri, cluburi şi locaţii open air din România, Olanda, Bulgaria, Turcia şi Germania.

2009. Luna Amară lansează al treilea album, Don’t Let Your Dreams Fall Asleep, iar Unghii de drac şi Chihlimbar urcă rapid în topurile muzicale de atunci, însoţite de recenzii aproape exclusiv positive.

2010. Anul exploziei. Luna Amară face implozie. La zece ani de activitate, urcă pe aceeaşi scenă cu nume grele ale muzicii rock/metal/pop, cântând în deschiderea concertelor: Faith No More, Paradise Lost, Exploited, Apocalyptica, HIM, Amorphis, Anathema, Stone Sour, Alice In Chains, Rammstein şi alţii la Tuborg Green Fest/Sonisphere sau Ozzy Osbourne (la Bucureşti). Palmaresului ăsta impresionant se adaugă şi concertele în deschiderea trupei Deftones sau a legendarului Iggy Pop, în 2011, la festivalul Peninsula.

un altfel de drog pentru ei să-nţeleagă e şi albumul Pietre în alb din 2011, în care e adoptat un stil mai rough decât în celelalte.

N-am văzut Luna Amară live, deşi îmi doresc asta demult, dar am văzut o grămadă de live-uri cu ei, în pub-uri slab luminate de prin toată România şi nu numai. Muzica lor e intimă. Concertele lor sunt intime. Albumele. Solourile de chitară. Versurile. Nu e genul ăla de muzică ce te face să vrei să fii cu alţii şi să vă uitaţi unul la altul zâmbind tâmp şi urlând pe lângă note versurile. Nu. Piesele nu se situează la polul opus, ci într-un spaţiu nedefinit între o comă autoindusă şi o stare psihedelică ireversibilă. Sunt piese pe care să le asculţi singur, bălăngănindu-te de pe un picior pe altul cu o sticlă de bere în mână la un concert/ singur, privind pe geam o pisică & gândindu-te oare de ce ai venit, la faptul că trebuie să închizi ochii şi să te arunci în gol/ e singura ta şansă să arăţi că ai control; la o limbă arsă de nesomn, că vrei să aprinzi ultimul tău mal când nu mai simţi.

Un prieten m-a întrebat odată ce trupe româneşti mişto ştiu. Dar să nu fie metal, că nu-i plac alea. Să fie rock, da’ nu prea hardcore. Am răspuns ferm: Luna Amară. Ăia-s prea chill. Şi… nu ştiu cum să zic. Au versuri şi riff-uri ciudate, mult prea lungi. Nu înţeleg ce naiba vor să facă. Moment în care am început un discurs mai mult sau mai puţin coerent despre ce înseamnă Luna Amară, gesticulând cu braţele în toate părţile.

Luna Amară înseamnă a avea 20 de ani şi a fi nebun, înseamnă somn & uitare & pietre în alb & albastru & roşu aprins & salturi în gol & noapte & Mara & nori & unghi de drac & gri & moartea pe chip & oase moi & uşa deschisă a cuştii.

Luna Amară, acum, după câteva schimbări în structura trupei, înseamnă:

Nick Făgădar – chitară, voce
Mihnea Blidariu – trompetă
Sorin Moraru – chitară bass
Răzvan Ristea – tobe
Șerban Onțanu-Crăciun – chitară

Luna Amară va însemna, în următoarea perioadă, insanitate & stări psihedelice în:

Club Shadows (Oradea) – 23 ianuarie
Club Colectiv (Bucureşti) – 30 ianuarie, la Metalhead Alt Rock Awards, alături de Alternosfera şi The Kryptonite Sparks

tot ce eşti e tot ce ai/ n-ai să pierzi dac-ai să-ncerci să dai
Luna Amară este şi e tot ce are. Luna Amară încearcă să dea, ca să nu piardă. Şi îi reuşeşte al naibii de bine. Să-i ascultăm.