sau „Persecutarea și asasinarea lui Jean-Paul Marat, reprezentată de grupul de teatru al ospiciului din Charenton sub conducerea domnului de Sade”.

 

maratsade-011114

Intri. Te strecori printre oameni și îți cauți locul. Perfect! Rândul al doilea. Cortină de plastic păzită de două asistente care emană un aer intens de perversitate și sadism și un gard electric care te face să te gandești că poate nu trebuia să te bucuri că stai atât de aproape de scenă.

Începe. O temă simpatică în care actorii sunt niște nebuni care joacă personaje legate de revoluția franceză pentru a-l mulțumi pe marele regizor, de Sade. Directorul azilului privește neputincios cum își pierde autoritatea și mințile.

E un amalgam de senzații care te fac să nu vrei să vii cu copiii sau cu bunica ta cardiacă la spectacol. Țâțe, erotomani, o nebună posedată, sânge, verze, gunoaie și un nebun care stă în cadă și îl interpretează pe Jean-Paul Marat în timp ce moare (nu, nu e hipotermie, deși sunt sigură că actorul iese măcar stafidit de acolo, dacă nu și bolnav), în timp ce de Sade se ceartă cu el pentru că n-are altceva mai bun de făcut.

esec.vs8wotqhrp

E haos. E cald în sală, dar ție ți-e frig. Baia aia care aduce a Auschwitz se împlântă în tine ca un târnăcop într-un cap. Te acaparează, te rupe de lume. E bine. Nu mai ești tu, ci un alt pacient la minunantul azil Charenton. Un pacient care stă cuminte, sedat, în scăunelul lui, iar piesa pe care o privește e pastiluța pe care trebuie să o ia ca să uite de toate.

Sade, Sade, SADE!!!!!! De pe expresia unor domișoare centenare de pe rândul meu, am dedus că nu prea gustă cum se dau ăia cu capul de pereți și cum de Sade pune monopol sexual pe cateva participante la carnavalul morbid. Dupa expresia unor alte domișoare, mai apropiate de mileniul nostru, am dedus că nu le-a deranjat că de Sade nu respecta descrierile lui Peter Weiss din textul original, apărut în 1963: „68 de ani, extrem de corpolent, cu părul sur,… se mișcă greoi…”. Din Monstrul de Sade, Marius Turdeanu îl creează pe Marchizul de Sade: un bărbat arătos, cu o privire pătrunzătoare (are totuși un aer de bolnav mintal), demn și dominant, convins și calculat în tot ceea ce face și foarte agil, atât psihic cât și fizic.

moarte_si_revolutie_in_marat-sade

Și tu care ai plecat de acasă și ți-ai spus că te duci la teatru să vezi un spectacol despre un spectacol despre revoluția franceză. Te culturalizezi și tu un pic! Te îmbraci frumos, intri convins de faptul că vasta cultură generală pe care o ai te va ajuta să înțelegi tot ce vor ăia să spună acolo. Te așezi și… ți s-a netezit creierul. Ieși de acolo cu bale în colțul gurii, ochi bulbucați și nici nu mai știi despre ce era piesa. Dar te dor măruntaiele și te gâdilă fiecare centimetru pătrat de piele păroasă de pe corp pentru că nu ai fost la o piesă, ai fost la un transplant de energie. Evident că educatul tău creieraș nu a înțeles nimic din ce era acolo. Gunoaie în care parcă și actorii se încurcau, texte pe care tu nu le puteai urmări, texte pe care parcă nici ei nu le puteau urmări. Au creat cu mare tact o dezordine ordonată al cărui scop nu era ca tu să ieși de acolo un om mai cult, ci să simți. La sfârșit simțeam gustul gresiei vechi și spălată cu dezinfectant industrial, care alcătuia decorul. Îmi venea să ies în stradă și să urlu. M-am mirat când s-a aprins lumina că nu sunt și eu îmbrăcată într-un hălățel din ăla de la nebuni și nu mai știu nimic despre mine.


Balamucul dinăuntrul teatrului a curățat balamucul dinăuntrul tău. Pentru câteva zeci de minute nu te-ai gândit la nimic din lumea asta mare și imposibilă și ai absorbit doar energia cutremurătoare transmisă de actori până la autodistrugere. Ieși afară să bagi veșnica țigară de după, te uiți în jur și… căcat – îți vine să fugi înapoi înăuntru.