Oana e peste tot. A terminat psihologia, a făcut teatru, a și scris și după aia s-a supărat și s-a apucat să facă fotografii. Indiferent dacă e vorba de autoportrete sau oameni pe care îi fotografiază pe stradă, pentru mine Oana e mereu o bombă cu ceas. Am auzit mulți bărbați vorbind despre neputința fermecătoare a poeziei scrisă de femei sau a femeilor care scriu poezie. Chiar și atunci când face fotografii sau când scrie, eu nu am văzut neputința asta (fermecătoare) la ea și cred că asta e ce îmi place cel mai tare. Așa că am luat-o la întrebări. Oana Nedelcu is ON.


984210_10203788115177484_3334140059158235692_n

 

Ce o face pe ON să fie OFF?

Sunt destule, dar o să mă rezum la câteva:
– răutatea de orice fel și mai ales aia conștientizată
– oamenii care se ascund sub măști de tot felul, nevoia asta de a te preface pentru scopuri mărunte și meschine
– uniformizarea impusă de sus, dorința de control a maselor prin plasarea strategică de distrageri „binefăcătoare” și idei despre „adevăratul-adevăr” al împlinirii personale
– perfecțiunea (aia care duce spre lipsă de viață/natural)
– întelegerea greșită a libertății

Că tot veni vorba, visual turn on & offs. lucruri pe care nu te saturi să le privești și/ sau la care nu suporți să te uiți

Visual turn ons:
– lucrurile care încapsulează un timp al lor, devenindu-le memorie ascunsă cu viață tăcută: de la peisaje/locuri cu istorie la o scoică sau un patefon din 1910.
– sălile de teatru
– texturile și formele, lemnul masiv
– ploaia/tornadele/erupția vulcanilor/aurorele boreale/cosmosul
– Javier Bardem

Visual turn offs (asta o să sune urât):
– viermii din fructe și alte jegosenii d-astea mici
– pânzele de păianjen (însă pot să stea bine unde sunt dacă nu interacționăm)
– sângele
– ființele care se ling ostentativ pe băncile care dau în alee, în parc, în plină zi

Dintre toate lucrurile pe care le-ai făcut până acum, psihologie, teatru, fotografie, lucrul cu copiii, poezia, ce ai alege, dacă ai putea să păstrezi numai unul?

Să aleg între ele a fost mereu și e o mare problemă. Lucrurile astea sunt pentru mine ca o cană cu ceai. Ca să fie bună, îmi trebuie elementele separat: ceaiul, cana, apa, zahărul etc. Așadar singurul lucru pe care l-aș putea face e să le îmbin spre o singură manifestare finală aleasă și aș alege-o pe cea care le cuprinde cel mai bine pe toate, cu pierderi minime. Fotografia înseamnă regie/moment, psihologie, actorie, lirică, joc – toate comprimate într-o singură fracțiune de secundă, plus că îmi plac rezumatele, nu lălăielile. Ca să creezi un impact (vizual) cu o oarecare naturalețe, trebuie să îți vină la îndemână și celelalte elemente de care vorbeam. Și în teatru se lucrează spre impact, la care se construiește, însă, toată piesa, spre scurte momente de vârf. Fotografia îți ia doar momentul de vârf, însă trebuie să sugereze prin el și restul, iar pentru că ai o fracțiune de secundă la îndemână să spui tot ce alte lucruri spun în minute sau ore, înseamnă uneori o mobilizare mare de forțe. Pentru instantanee deja ai nevoie de exercițiu de reacție și tehnica trebuie automatizată (în cap), astfel încât să nu fie un obstacol. Așadar este foarte posibil să aleg fotografia ca manifestare finală, pentru că mă provoacă spre esențe, dar nu vreau să spun că am ales, pentru că ar fi un „trebuie” acolo – care mă handicapează. Știu cu siguranță în momentul de față că fără scris și actorie nu o să mă simt niciodată întreagă.

Ce nu ar trebui să lipsească din soundtrackul zilei de azi?

Davendra Banhart – Brindo (albumul Mala)
Erykah Badu “Apple Tree” Live at Java Jazz Festival

De la ce pornește o fotografie?

De la toate lucrurile enumerate la a 3a întrebare + câteva pe care nu le gândesc în momentul ăla, dar pe le am în spatele minții pe pilot automat:
– dorința de căutare și de înțelegere
– esența
– lumina și unghiul – în concordanță cu ideea și compoziția
– tonusul

În instantanee – de la impactul momentului și dimensiunea atribuită în funcție de ce vrei să surprinzi din ce îți atrage atenția, de la faptul că aduci o reflecție din tine în ce surprinzi în afara ta, ca o completare sau o apropiere de lucruri și, în unele cazuri, o nostalgie. Dar după cum am spus, astea sunt niște lucruri automatizate deja

Primul lucru pe care ți-l imaginezi dacă închizi ochii acum

Zmeura (mi-e pofta de o oră)

Care e cel mai frumos loc din cel mai frumos oraș?

Cred că depinde de stare

Downhill (Coastline), Derry & Giant’s Causeway – două coaste din Irlanda de Nord
Laguna Verde & Laguna Colorada – Bolivia  – când se aduna acolo păsările flamingo
Mt. Yoshino, Nara, Japonia – când înfloresc cireșii

Cum ai de gând săți petreci dimineața de mâine?

Dacă nu dorm ca porcu’, m-aș teleporta aici 

O imagine care ți-a rămas în minte dintr-un film

“Le fabuleux destin d’Amélie Poulain” – scena asta


 

1904136_10203956573068826_2322917614179691767_n10352750_10203788794514467_7043355277841871396_n10951989_10204956764512987_1868526660_n
10523722_10203789385049230_7816500968580387399_n10525781_10203415730468099_2808571534513435787_n10622740_10203789072121407_4628450736938902359_n10646944_10203788308222310_7249529629497120836_n10904416_398970750268076_6763806778889607025_o10437366_10203085741658585_5976167315094741675_n*fotografia suprapusă autoportretului nu îi aparține autoarei

care poate fi găsită aici și aici