Peisajul poetic de anul trecut a fost, negreșit, marcat de stagnare și blazaj în ceea ce privește potențialul autorilor și limitarea acestora la câteva rețete care, dacă n-ar fi fost atât de persistente, volum după volum, n-ar fi stârnit atât de multe suspiciuni. Pe de-o parte, câteva debuturi au preferat confortul călduț al structurilor care „dau bine”, dar care nu făceau dreptate nici tradiției de la care se revendicau, nici autorilor înșiși. Din această categorie fac parte, ca să mă limitez doar la câteva exemple, volumele celelalte produse, Noaptea de gardă sau Cadrul 25, ale căror poetici nu pot scăpa lectorul de o acută senzație de rețetar și, în cazuri extreme, de ersatz. Dintr-o altă direcție, aproape opusă, dar cu aceeași finalitate, vin debuturile unor Victor Țvetov, Aura Maru, sau Robert G. Elekes, care preferă căi mai puțin bătătorite, dar pe care aceștia umblă, aproape fără excepție, abia pe marginile lor. Astfel, nici nu e de mirare că o bună parte a poeților debutanți ne apar, încă după prima cursă, hiperventilând, sprijinindu-se obosiți de parapete. Însă, dincolo de această frugală panoramă a debuturilor anului trecut, răzbat câteva proiecte cel puțin interesante. Volumul Vată de sticlă al lui Sebastian Big, deși unul extrem ambiental, cu mize epuizate încă de la prima pagina, în care avertizează autorul asupra textelor de tip vaporwave (strategie diversivă sau pur și simplu subversiune în fața oricărei tentative de clasare), problematizează, prin simpla-i prezență editorială, în jurul poeziei conceptuale autohtone. Un alt volum, mai puțin problematic, dar cu siguranță mult mai permeabil în privința discuției despre scriitura conceptuală, este Save point al lui Dumitru Vlad, apărut la Casa de Pariuri Literare, în mod previzibil ignorat datorită supra-saturației de receptare literară a volumelor mai „cuminți” ale anului.

gifsavepoint1

Primul lucru care atrage atenția asupra volumului Save point îl reprezintă textualismul redimensionat până la a nu mai oglindi decât imaginea goală, dezrobită de orice rol secundar de a crea un sens sau o relevanță mai înalte. În contextul în care poezia ultimilor ani și-a consolidat revendicările în zona minimalismului biografist sau a mizerabilismului nihilist, în mod surprinzător Dumitru Vlad optează, în răspăr, pentru o soluție textualistă, nu fără a o duce până la ultimele consecințe. De altfel, autorul ne avertizează din capul locului asupra demersului: „Textele următoare pot fi considerate ferestre, mici portale (sic!) spre evenimente prinse în bucle de animație suspendată cu buton de play, în care, oricât de mult ar părea, chiar nimic nu este mai deloc”. Ritmul textuării este dirijat de poetica acumulativă a imaginilor în mișcare. Fără a avea pretenții demonstrative, Dumitru Vlad livrează serii de .gifuri poetice, pe care le adună într-o tematică 8-bit surprinzător de plăcută (vizibilă cel mai mult la nivelul palpabil, „cu cartea în mână”, unde multe versuri sunt acompaniate de mici desene pixelate): „perna, in absentia, o mască/ mortuară juma plămădită în 7-8 ore/ somn foc redus, desfigurată”, „Târâș, lumina invadează încet/ orice unghere lăsate intime, târâș,/ axoni clipesc electric cele dintâi/ zvâcniri ale unei noi zi (sic!)”, „O păpușă, corzile con de lumină,/ Se îngână cu vuiete de acorduri,/ devine ochi de apă,/ luată în brațe,/ iubită de vijelii,/ ca o fiică”. Însă instanțele de genul acesta, în ciuda conformității lor cu ambientul de joc video de anii ’90 al întregului volum, ar fi putut fi potențate printr-un tezism calculat. Nu de alta, dar riscul cel mai mare al acestei acumulări conceptuale de imagini (ludice sau esențializate, meditative sau ambientale) este că, mai devreme sau mai târziu, sfârșește prin a deveni o simplă colecție de animații numai bune de pus pe Tumblr lângă niște vorbe de duh care pot însemna orice, neînsemnând, de fapt, nimic. Depășindu-și, câteodată, propria manieră, unele texte sunt construite prin anamneză biografistă, însă cu imagini puternice, augmentate senzorial: „Partea în care/ mai mulți băieți/ aruncă/ peste capete și cipilici/ zboară proiectile pădurețe/ și unde lovesc…/ haine lovite colateral/ se sparg în cete/ chicoteli blitzkrieg,/ cicatrici de război/ provoacă fire albe în mame/ cu mâinile uzate de sodă și viață/ o scară de bloc și parcă/ măceșe de pe balconul/ de la 3, cu prăji,/ unde Liza/ cu mănușile de copt mari/ ca un desen animat/ face pantomime./ Iar din cuptor abur,/ ecoul resemnat/ al unui Ionuț chemat acasă”. În același timp, chiar dacă la nivelul construcției, volumul își livrează cu brio intenția, există unele cazuri (puține, totuși) în care opțiunile lirice lasă de dorit: „Luna își regla faza lungă”, „Păsările cad mătreață peste oraș”, „Un persan își șterge fruntea asudată/ Cu coada din dotare”.

gifsavepoint

Atipic atât în ceea ce privește tradiția poetică de la care se revendică, cât și asupra opțiunii de prezentare a volumului, Dumitru Vlad plusează printr-o aplicație pe Android de tip endless runner, care poate servi drept un exercițiu de generare poetică foarte practic, mai ales în predare. Asemănător, în ceea ce privește ludicul textual, cu volumul O sută de mii de miliarde de poeme, al lui Raymond Queneau, aplicația Save Point poate randomiza, prin programare procedurală, un număr finit de poeme dadaiste de dimensiuni variate, folosind versurile din volum. Aplicația este, inevitabil, hit-or-miss, cu câteva mostre surprinzătoare și care, în rare cazuri și doar accidental, depășesc chiar poemele din volum. Un proiect foarte interesant și probabil primul de acest tip din spațiul românesc, care se apropie, în forma cea mai bine concretizată la noi, de poetica flarf. Însă un soi de flarf controlat, deoarece diferă de metoda, deja consacrată în spațiul american, prin faptul că versurile sunt alese dintr-o bază finită, tot așa cum diferă de experimentul lui Queneau prin radicalizarea formulei utilizate în volumul de sonete din 1961. Volumul Save point, dincolo de micile stângăcii specifice unui debut, compensează prin opțiunea atipică a poeticii (atipică, mai mult, din cauza rarefierii tot mai accentuate de la noi) și prin prelungirile tech ale metodei de prezentare.

Dumitru Vlad, Save point, Casa de Pariuri Literare, București, 52 p.