Nu știu dacă mi-a plăcut vreodată cu adevărat Warhol. Mereu mi s-a părut că e doar un… cool icon. Cred că asta e. Îmi plăcea doar aerul ăla de I’m-a-skinny-ass-blonde-motherfucker-who-hangs-out-with-hot-people. N-am reușit să duc la capăt vreun film de-al lui, nu-mi place arta lui în general. But back to the hot people. În liceu, când încă mai speram că Warhol e un geniu neînțeles, m-am uitat la Chelsea Girls.

După Chelsea Girls m-am îndrăgostit de Nico (deși o știam deja, pentru că îmi plăcea The Velvet Underground).  Ca și compozitor, ca și icon, Nico era faimoasă pentru că era Nico. Numele ei adevărat a fost Christa Päffgen, dar asta n-a contat niciodată. Nico s-a născut în Germania și a murit în Ibiza, dar nici asta n-a contat niciodată. Ce rămâne e Nico cea care-și scurtează bretonul des și blond într-o bucătărie din anii 60, Nico cea care a lucrat pentru Coco Chanel la 17 ani, Nico cea cu gene lungi și dese, Nico cea din La Dolce Vita, Nico din The Velvet Underground, Nico cea care are un băiețel blond și frumos, pe care-l cheamă Ari, Nico cea care a murit când se ducea să cumpere iarbă cu bicicleta.

Nico & Ari Delon

Nico & Ari Delon

20130716-nico-x624-1374008951

N-aș putea să spun pe cine am iubit mai mult după Chelsea Girls. Pe Nico sau pe Edie Sedgwick, prostuța aia frumoasă care s-a îndrăgostit de Bob Dylan. Îl iubesc pe Bob Dylan, dar nu-nțeleg de ce corpul ei frumos, tunsura pixie, ochii ăia mari, sprâncenele accentuate nu au funcționat pentru el. Pentru că Dylan era atunci îndrăgostit de Sara Lownds a.k.a Sad Eyed Lady of the Lowlands, deși a scris vreo două cântece și pentru Edie:

Edie, pentru mine, e the little girl blue of the Warhol Superstars, sau cel puțin mie așa mi s-a părut întotdeauna. Mi s-a părut că n-a reușit niciodată să aibă cariera pe care și-o dorea. Mi se pare că a fost suficient de disperată încât să spună că bebelușul pe care l-a avortat a fost al lui Dylan, mi se pare că, pe lângă un fashion icon excelent, Edie nu a reușit să fie altceva, mi se pare că e atât de tristă încât, după ce soțul ei, Michael Post, a reușit să o scape de dependența de droguri și alcool, a trebuit să ia niște medicamente la un moment dat pentru o problemă de sănătate și a devenit dependentă din nou, mi se pare trist că a murit de supradoză, în timp ce soțul ei credea că respiră mai greu de la țigări, mi se pare trist că s-a culcat și a lăsat-o așa. Dar mi se mai pare și că toată chestia asta de troubled little rich girl pe care o are e ceea ce m-a făcut să o iubesc cel mai mult dintre toate fetele lui Warhol. Pentru că, până la urmă, everybody knows she’s a femme fatale.

edie23

edie-sedgwick_684445

Mă gândeam acum că poate trebuia, la articolul pe care l-am scris despre modele androgine, să o adaug și pe Candy Darling. O să vorbesc despre ea fără să-i pomenesc numele real, pe care, de altfel, nici preotul care a înmormântat-o nu l-a pomenit. Nickname-ul ei a evoluat de la Hope Dahl, la Candy Dahl și la Candy Cane. Darling se spune că a rămas pentru că o prietenă de a ei îi spunea constant darling și a rămas așa de tot.  Candy a început să se îmbrace în femeie din perioada în care era adolescentă, iar mama ei a decis, într-un final, că era prea frumoasă și talentată ca să-i stea în drum. S-a mutat în Manhattan și l-a cunoscut pe Warhol într-un club de noapte. Warhol i-a propus să joace în Flesh (1968) împreună cu Joe Dallesandro. Apoi a jucat în Women in Revolt. Și în ziua de după premiera filmului în Los Angeles, un grup de femei cu pancarte de proteste s-au adunat în fața cinematografului. Reacția lui Candy: “Who do these dykes think they are anyway?… Well, I just hope they all read Vincent Canby’s review in today’s Times. He said I look like a cross between Kim Novak and Pat Nixon. It’s true – I do have Pat Nixon’s nose.”

419f572a-094a-419d-a852-9249cafc17ce

După perioada Warhol, Candy a mai apărut în Brand X, Silent Night, Bloody Night, Some of My Best Friends Are… și altele. A murit în 1974, la 29 de ani, de limfom, o boală pe care a dezvoltat-o din cauza hormonilor pe care îi lua. Așa cum The Velvet Underground au scris Femme Fatale pentru Edie Sedgwick, pentru Candy au scris Candy Says. Câteva surse spun că Walk On The Wild Side a lui Lou Reed a fost inspirată tot de ea.

 

Ar trebui să vă spun câte ceva și despre băieții (for real) ai lui Warhol. L-am pomenit mai sus pe Joe Dallesandro. Joe Dallesandro s-a născut în 1948 și, surprisingly, încă trăiește. I-a cunoscut pe Warhol și pe Paul Morrissey în 1967. Celor doi le-a plăcut atât de mult de Dallesandro încât i-au dat un rol în filmul la care lucrau atunci, Four Stars. În filmul în care a jucat împreună cu Candy, Flesh, are câteva scene nud (so run, girls, run). Joe s-a mișcat repejor și a ajuns unul dintre cele mai cunoscute Warhol Superstars in no time. A mai jucat în filme ca Lonesome Cowboys, Trash, Heat, Andy Warhol’s Frankenstein și Andy Warhol’s Dracula. 

scenă din Flesh

scenă din Flesh

Când am spus run, girls, voiam să spun run, boys & girls, pentru că Dallesandro e bisexual. A fost căsătorit de trei ori și are trei copii: Michael, Joseph și o fetiță adoptată, Vedra. Joe apare și el în Walk On The Wild Side.

img-joe-dallesandro-fig-8_163052746883

Un alt drools-over-laptop Warhol Superstar e Eric Emerson. Eric făcuse balet în copilărie și adolescență și asta i-a plăcut mai întâi lui Warhol, care l-a văzut dansând la un spectacol în ’66. Eric a apărut mai întâi în Chelsea Girls și mai târziu a început să frecventeze studioul lui Warhol, The Factory. A mai jucat în Lonesome Cowboys, San Diego Surf și Heat. A cântat cu The Magic Tramps și ajucat într-o piesă regizată de Jackie Curtis, cu care se și căsătorește mai târziu (fiind, și el, bisexual). Eric nu are niciun cântec (that I know of) dedicat lui, însă a vrut să-i dea în judecată pe cei de la The Velvet Underground and Nico pentru că i-au folosit o poză ca și cover image pentru albumul lor de debut. Eric a murit la 38 de ani. Corpul lui, ca și al lui Nico, a fost găsit lângă bicicletă, însă el nu mergea să cumpere iarbă și n-a avut un atac de cord, ci probabil că a fost vorba de un hit & run.

eric-emerson-andy-warhol-8103709-325-441

Revenind la Warhol, așa cum am spus, nu cred că mi-a plăcut niciodată, dar dintre toți oamenii frumoși pe care i-a folosit în filmele lui de rahat, ăștia sunt cei cinci de care m-am îndrăgostit eu.