Înainte să ascult o melodie nouă, îi caut versurile. Dacă versurile îmi plac, ascult melodia. Dacă nu, caut alta. Când am dat peste textul albumului Hospice, de la The Antlers, l-am citit ca pe un volum de poezie. Se vehiculează că Peter Silberman a vrut să surprindă povestea de dragoste dintre un asistent și o pacientă care suferă de cancer osos. Numele ei e Sylvia. Și în unul-două locuri se găsesc referințe explicite la Sylvia Plath. Deși ea nu a avut cancer osos, poate fi personajul feminin din Hospice. Nu numai apariția Sylviei Plath m-a făcut să devin obsedată de album, deși înainte habar n-aveam cine sunt The Antlers, ci și faptul că e văzut ca proiect, are fir narativ, deci poate fi (re)povestit. Și am încercat să fac asta.


 

Kettering (Bedside Manner)

Am intrat în salon. Erai în ultimul pat. Aveai brațele găurite de la perfuzii. Morfina te ținea adormită. La următorul control, te-am găsit trează. Ți-am spus că mi-ar plăcea să te văd zâmbind. La început, nu m-ai băgat în seamă. Te holbai la tavan. Apoi mi-ai cerut să plec. Vocea mea te făcea să te simți singură. Nu am plecat. Voiam să am grijă de tine. I didn’t believe them when they told me that there was no saving you.


 

Sylvia (Sliding Curtains Shining Children’s Head)

Nu mai plânge. Dacă plângi, nu pot înțelege ce spui. Lasă-mă să-mi fac treaba. Dă-mi drumul la mâini și lasă-mă să-ți iau temperatura. După aceea, poți să arunci cu termometrul în mine, n-ai decât. Poți să înjuri și să blestemi. Mi-e frică să mai vorbesc. Aștept să adormi. Mă întorc lângă patul tău și încep să-ți povestesc ce s-a întâmplat peste zi. Mă întreb dacă mă poți auzi, așa cum se întreabă rudele pacienților intrați în comă. Mă întorc cu spatele la tine și strig: Sylvia, get your head out of the oven!


 

Atrophy (Rings Ill-Fitting)

Fac numai ce zici tu. Dorm când îmi spui să dorm, mănânc când îmi spui că ar trebui să mănânc. Când vorbesc cu altcineva, folosesc cuvintele tale. Totuși, te dezamăgesc încontinuu. De o vreme, nu mă mai ridic din patul de lângă patul tău. Stau cu spatele la tine. Îmi acopăr fața cu palmele și mă abțin să scot vreun cuvânt. Ascult cum arunci cu vaze și bibelouri în perete, cum mă înjuri și mă ameninți. Începi să țipi. Aștept să vină cineva, dar nu apare nimeni. I’m freezing, infected, and rigid in that room inside her.


 

Bear (Children Become Their Parents Become Their Children)

Un ursuleț crește încet în burta ta. Un pui de animal care nu vorbește, dar lovește dinăuntru. Vom scăpa de el. Nimeni nu trebuie să știe. Nu ne e teamă de el. Putem să-i găsim o peșteră și mâncarea de care are nevoie. Ne e frică de fapt unul de celălalt. Vom scăpa de el. Și apoi voi face 21 de ani și vom pleca pentru o zi-două din oraș. Îmi vei spune că suntem prea bătrâni, eu te voi convinge că nu. Vom face toate lucrurile pe care nu ai voie să le faci în spital. Când ne vom întoarce acasă, vom fi mai îndepărtați decât eram înainte. I’ll know we’re fucked, and not getting un-fucked soon.


 

Thirteen (Sylvia Speaks)

Scapă-mă. Închide ușile și nu-i lăsa să intre. Dezgroapă-mă. Ia lopata și dezgroapă-mă de sub casă. Couldn’t you have kept this all from happening?


 

Two (I Would Have Saved Her If I Could)

În toiul nopții, un doctor m-a chemat în fața salonului tău. Mi-a spus că nu se mai poate face nimic pentru tine. Te puteam auzi țipând. M-am repezit la tine. Am vrut să-ți dau ceva pentru durere. Mi-ai spus că mă urăști. Apoi ai început să-mi povestești ce-mi povesteai în fiecare noapte. Ai avut un coșmar. Erai copil și ei ți-au tăiat părul. Apoi te-au pus în tot felul de mașinării. Era să mori. Nu te-au ascultat, credeau că minți. Tata te-a dereglat, ți-a umplut capul cu prostii. Și nimeni nu a observat nici măcar când ai încetat să mănânci. Te-am luat din spital. Ne-am mutat împreună. Nu m-a deranjat că aruncai cu lucruri sau că țipai. Când îmi spuneai că vine cutremurul, te strângeam în brațe. Îți dădeam drumul numai când se termina. La început, încercam să te opresc când voiai să pleci de-acasă. După vreun an, m-am oprit. Știam că te întorci oricum. Doi oameni trăind într-o cameră mică. Two people talking inside your brain, two people believing that I’m the one to blame, two different voices coming out of your mouth, while I’m too cold to care and too sick to shout.


 

Shiva (Portacaths Switched)

Brusc, toate monitoarele se opresc. Sunt sute de mii de paturi de spital și toate sunt goale în afară de al meu. Îmi aduc aminte că te-ai externat când m-ai pus pe mine în patul tău. Ți-ai smuls perfuzia și ai plecat. Te-ai întors pentru câteva minute, mi-ai pus verigheta în palmă și mi-ai strâns pumnul. Simțeam că patul era prea mic. Apoi am început să mă transform în tine. Am putut să-ți simt durerea. The sensation was scissors and too much to scream.


 

Wake (Letting People In)

Stau cu ușa încuiată și cu jaluzelele trase. E ca și cum lumea s-ar micșora. Aș vrea să mă ridic, dar atunci ar trebui să mătur și să-i adun hainele murdare de pe jos. Dorm în pat, cu toate hainele noastre în jur și mă rog ca ea să nu se mai întoarcă. Poți intra dacă ai bătut atâta drum până aici. Deschide ușa și descalță-te în holul mic. Dar nu știu dacă vei avea răbdare. Va trebui să-ți explic toată noaptea cum încerc să las oamenii să se apropie și nu reușesc. Cum cred că toată lumea îmi vrea răul. With the door closed, shades drawn, we’re dead enough.


 

Epilogue (Sylvia Alive In Nightmares)

A trecut deja ceva vreme de când ai murit. Am un coșmar care se tot repetă. Sunt lipit de tavan. Apoi cad în pat cu tine. Dormi. Te scutur, dar nu te pot trezi. Îmi dau seama că suntem la morgă. Niște oameni în halate se învârt în jurul tău și cântă. Cineva te îngroapă până la gât. Te îngroapă de vie. Încerc să dau pământul la o parte, dar de fapt vreau doar să mă îngroape împreună cu tine. Mă înjuri, țipi, îți ceri scuze și apoi îmi zâmbești și începi să plângi. Când mă trezesc, nu mai ești lângă mine. A trecut deja ceva vreme de când ai murit. Nu mai lucrez la spital. Câteodată îmi simt mâinile atât de grele, că nu le pot ridica. Cred că m-ai îngropat de viu. Câteodată mă trezesc brusc. Your face is up against mine, and I’m too terrified to speak.