Daddy

You do not do, you do not do
Any more, black shoe
In which I have lived like a foot
For thirty years, poor and white,
Barely daring to breathe or Achoo.

Daddy, I have had to kill you.
You died before I had time–
Marble-heavy, a bag full of God,
Ghastly statue with one gray toe
Big as a Frisco seal

And a head in the freakish Atlantic
Where it pours bean green over blue
In the waters off beautiful Nauset.
I used to pray to recover you.
Ach, du.

In the German tongue, in the Polish town
Scraped flat by the roller
Of wars, wars, wars.
But the name of the town is common.
My Polack friend

Says there are a dozen or two.
So I never could tell where you
Put your foot, your root,
I never could talk to you.
The tongue stuck in my jaw.

It stuck in a barb wire snare.
Ich, ich, ich, ich,
I could hardly speak.
I thought every German was you.
And the language obscene

An engine, an engine
Chuffing me off like a Jew.
A Jew to Dachau, Auschwitz, Belsen.
I began to talk like a Jew.
I think I may well be a Jew.

The snows of the Tyrol, the clear beer of Vienna
Are not very pure or true.
With my gipsy ancestress and my weird luck
And my Taroc pack and my Taroc pack
I may be a bit of a Jew.

I have always been scared of you,
With your Luftwaffe, your gobbledygoo.
And your neat mustache
And your Aryan eye, bright blue.
Panzer-man, panzer-man, O You–

Not God but a swastika
So black no sky could squeak through.
Every woman adores a Fascist,
The boot in the face, the brute
Brute heart of a brute like you.

You stand at the blackboard, daddy,
In the picture I have of you,
A cleft in your chin instead of your foot
But no less a devil for that, no not
Any less the black man who

Bit my pretty red heart in two.
I was ten when they buried you.
At twenty I tried to die
And get back, back, back to you.
I thought even the bones would do.

But they pulled me out of the sack,
And they stuck me together with glue.
And then I knew what to do.
I made a model of you,
A man in black with a Meinkampf look

And a love of the rack and the screw.
And I said I do, I do.
So daddy, I’m finally through.
The black telephone’s off at the root,
The voices just can’t worm through.

If I’ve killed one man, I’ve killed two–
The vampire who said he was you
And drank my blood for a year,
Seven years, if you want to know.
Daddy, you can lie back now.

There’s a stake in your fat black heart
And the villagers never liked you.
They are dancing and stamping on you.
They always knew it was you.
Daddy, daddy, you bastard, I’m through.

Tati

Nu mai ești de-ajuns, nu mai ești de-ajuns
De-acum, bocanc negru
În care am trăit treizeci de ani
Ca un picior, săracă şi albă,
De-abia îndrăznind să respir sau să strănut.

Tati, a trebuit să te-omor.
Ai murit şi n-am mai avut timp –
Greu ca marmura, o pungă plină de Dumnezeu,
Statuie hidoasă cu un deget gri la picior,
Mare cât o focă de Frisco.

Şi un cap în Atlanticul monstruos,
Unde verdele-de-păstaie se varsă peste albastru,
În apele din largul frumosului Nauset,
Mă rugam să vii înapoi.
Ach, du.

În limba nemţească, în oraşul polonez
Făcut ţăndări de buldozerul
Războaielor, războaielor, războaielor.
Dar numele oraşului e comun.
Prietenul meu polonez

Zice că sunt o duzină sau două.
Aşa că n-am ştiut niciodată unde
Ţi-ai înfpit piciorul, rădăcinile,
N-am putut niciodată să vorbesc cu tine.
Limba mi se bloca între fălci.

Mi se bloca într-un ghem de sârmă ghimpată.
Ich, ich, ich, ich,
Abia puteam să vorbesc.
Credeam că-n fiecare neamț ești tu.
Şi limba obscenă

O locomotivă, o locomotivă
Trăgându-mă după ea ca pe-un evreu.
Un evreu dus la Dachau, Auschwitz, Belsen.
Am început să vorbesc ca un evreu.
Cred c-aş putea chiar să fiu o evreică.

Zăpezile din Tirol, berea limpede din Viena
Nu sunt foarte pure sau adevărate.
Cu accentul meu de ţigancă și norocul meu ciudat
Şi cărtile mele de tarot şi cărtile mele de tarot
Poate că sunt puţin evreică.

Tot timpul mi-a fost frică de tine,
De Luftwaffe-ul tău, de bolboroselile tale.
Şi de mustaţa ta cochetă.
Şi de ochiul tău arian, albastru deschis.
Om-panzer, om-panzer, O, Tu –

Nu Dumnezeu, ci o zvastică
Atât de neagră că niciun cer nu trece prin ea.
Orice femeie adoră un fascist,
Bocancul în faţă, inima
Brutală, brutală a unei brute ca tine.

Eşti la tablă, tati,
În poza pe care o am cu tine.
Ai o gropiţă în bărbie, nu în picior,
Dar eşti tot un diavol, eşti tot
Ca omul ăla negru care

Mi-a muşcat inima roşie, frumoasă, şi a rupt-o-n două.
Aveam zece ani când te-au îngropat.
La douăzeci am încercat să mor,
Să mă întorc înapoi, înapoi, înapoi la tine.
Am crezut că până şi oasele vor fi de-ajuns.

Dar m-au scos afară din sac
Şi m-au asamblat la loc cu lipici.
Şi apoi am ştiut ce să fac.
Am făcut o păpuşă din tine
Un bărbat în negru cu o privire de Meinkampf,

Care iubeşte tortura şi fiarele.
Şi am zis da, da.
Aşa că, tati, în sfârsit am terminat-o cu tine.
Telefonul negru e smuls de la rădăcină,
Vocile nu se mai strecoară prin el ca viermii.

Daca am omorât un om, am omorât doi –
Vampirul care a zis că e tu
Şi mi-a băut sângele un an,
Şapte ani, dacă vrei să ştii.
Tati, poţi să te laşi pe spate de-acum.

În inima ta grasă şi neagră e un ţăruş.
Iar sătenilor nu le-a plăcut niciodată de tine.
Dansează şi calcă pe tine.
Au ştiut tot timpul că ai fost tu.
Tati, tati, nemernicule, am terminat-o cu tine.

Traducere de Vlad Pojoga