Am fost mereu o cat person și acum un an am avut o pisică (ușor psihotică) pe care a trebuit să o dau. Am aflat recent că a fugit de la noua ei casă. La sfârșitul lunii ăsteia o să primesc un pui de malamut și, pentru că sunt obsedată ca numele cățelului meu să însemne ceva, am vrut să aibă numele unui cățel de scriitor. Deși nici ei n-au fost întotdeauna prea inspirați. Nu m-aș fi gândit niciodată că Vonnegut i-a pus numele cățelului lui Pumpkin. Adică, ok, pe pisica mea o chema Snickers pentru  că era colorată cu maro și portocaliu și pentru că nu eram sigură dacă e pisică sau motan și i-am pus un nume unisex. Și eram pe clasa a XI-a.

Din ce am văzut, sunt două categorii de scriitori cu câini: cei care au câini mari și frumoși pe care îi iau foarte în serios și cei de genul Vonnegut și Pumpkin, despre care nici nu am reușit să aflu foarte multe. Știu că Vonnegut avea un câine micuț pe care-l chema Pumpkin de aici:

vonnegut & pumpkin

Tot din categoria asta fac parte John Steinbeck și Charley. A fost așa drăguț să-i văd figura dură a lui Steinbeck lângă un poodle maro care zici că-i de jucărie.

steinbeck & charley

Și mi se pare și mai drăguț că Steinbeck a scris un travelogue în care vorbește despre un roadtrip în jurul Statelor Unite împreună cu Charley.

Travels-with-charley-cover

Tot din categoria asta face parte Gertrude Stein care, în perioada în care a trăit cu Alice B. Toklas a avut un poodle pe care-l chema Basket. După Basket au urmat Basket I și Basket II.  (what is it with writers and poodles??) E și un pasaj în Autobiografia lui Alice B. Toklas în care e pomenit Basket:

We now had our country house, the one we had only seen across the valley and just before leaving we found the white poodle, Basket. He was a little puppy in a little neighborhood dog-show and he had blue eyes, a pink nose and white hair and he jumped up into Gertrude Stein’s arms. A new puppy and a new ford and we went off to our new house and we were thoroughly pleased with all three. Basket although now he is a large unwieldy poodle, still will get up on Gertrude Stein’s lap and stay there. She says that listening to the rhythm of his water-drinking made her recognize the difference between sentences and paragraphs, that paragraphs are emotional and that sentences are not.

Bernard Fay came and stayed with us that summer. Gertrude Stein and he talked out in the garden about everything, about life, and America, and themselves and friendship. They then cemented the friendship that is one of the four permanent friendships of Gertrude Stein’s life. He even tolerated Basket for Gertrude Stein’s sake. Lately Picabia has given us a tiny Mexican dog, we call Byron. Bernard Fay likes Byron for Byron’s own sake. Gertrude Stein teases him and says naturally he likes Byron best because Byron is American while just as naturally she likes Basket best because Basket is a Frenchman.

007-gertrude-stein-alice-b-toklas-theredlist

Înainte să trec la ce de a doua categorie, uite o poza cu Stephen King și cățelul lui gras cu picioare scurte, Marlowe:

king & marlowe

În categoria asta am găsit mai multe femei decât bărbați, însă o să încep cu un poem pe care l-a scris Pablo Neruda despre moartea lui Chu Tuh:

A Dog Has Died
translated by Alfred Yankauer

My dog has died.
I buried him in the garden
next to a rusted old machine.

Some day I’ll join him right there,
but now he’s gone with his shaggy coat,
his bad manners and his cold nose,
and I, the materialist, who never believed
in any promised heaven in the sky
for any human being,
I believe in a heaven I’ll never enter.
Yes, I believe in a heaven for all dogdom
where my dog waits for my arrival
waving his fan-like tail in friendship.

Ai, I’ll not speak of sadness here on earth,
of having lost a companion
who was never servile.
His friendship for me, like that of a porcupine
withholding its authority,
was the friendship of a star, aloof,
with no more intimacy than was called for,
with no exaggerations:
he never climbed all over my clothes
filling me full of his hair or his mange,
he never rubbed up against my knee
like other dogs obsessed with sex.

No, my dog used to gaze at me,
paying me the attention I need,
the attention required
to make a vain person like me understand
that, being a dog, he was wasting time,
but, with those eyes so much purer than mine,
he’d keep on gazing at me
with a look that reserved for me alone
all his sweet and shaggy life,
always near me, never troubling me,
and asking nothing.

Ai, how many times have I envied his tail
as we walked together on the shores of the sea
in the lonely winter of Isla Negra
where the wintering birds filled the sky
and my hairy dog was jumping about
full of the voltage of the sea’s movement:
my wandering dog, sniffing away
with his golden tail held high,
face to face with the ocean’s spray.

Joyful, joyful, joyful,
as only dogs know how to be happy
with only the autonomy
of their shameless spirit.

There are no good-byes for my dog who has died,
and we don’t now and never did lie to each other.

So now he’s gone and I buried him,
and that’s all there is to it.

30935_original

Și o să continui cu Flush, cocker-ul spaniol al lui Elizabeth Barrett Browning. Flush a fost un cadou de la prietena ei Mary Mitford și Elizabeth era foarte atașată de el. Flush apare de mai multe ori în scrisorile lui Elizabeth Barrett Browning. Spre exemplu în asta, către Hugh Stuart Boyd:

It was very kind in you to pat Flush’s head in defiance of danger and from pure regard for me. I kissed his head where you had patted it; which association of approximations I consider as an imitation of shaking hands with you and as the next best thing to it. You understand — don’t you? — that Flush is my constant companion, my friend, my amusement, lying with his head on one page of my folios while I read the other. (Not your folios — I respect your books, be sure.) Oh, I dare say, if the truth were known. Flush understands Greek excellently well.

Sau în asta, către prietenul ei, domnul Westwood:

You can’t think what a good, sweet, curious, imagining child he is. Half the day I do nothing but admire him — there’s the truth. He doesn’t talk yet much, but he gesticulates with extraordinary force of symbol, and makes surprising revelations to us every half-hour or so. Meanwhile Flush loses nothing I assure you. On the contrary, he is hugged and kissed (rather too hard sometimes), and never is permitted to be found fault with by anybody under the new regime. If Flush is scolded, Baby cries as matter of course, and he would do admirably for a “whipping-boy” if that excellent institution were to be revived by Young England and the Tractarians for the benefit of our deteriorated generations.

Ultimul citat face parte dintr-o scrisoare pe care Elizabeth i-a scris-o lui Westwood după ce în sfârșit, după patru sarcini pierdute, la 43 de ani a născut un băiețel.

ebb and flush

Așa cum știe toată lumea, Flush e cățelul a cărui biografie a scris-o Virginia Woolf, însă Virginia a folosit drept model propriul ei cocker spaniol, Pinka.

pink and virginia

Emily Dickinson și Emily Brontë au avut câini imenși amândouă. Emily Dickinson avea un Newfoundland (posibil să fi fost și parțial Saint Bernard) pe care l-a primit de la tatăl ei când era doar un pui și căruia i-a pus numele Carlo, după un câine dintr-una din cărțile ei preferate. Erau o combinație dubioasă și drăguță, o femeie destul de micuță și un câine imens. Emily Brontë a avut un mastiff pe care-l chema Keeper. Keeper era destul de ascultător, dar nu întotdeauna. Odată a intrat într-o bătaie și Emily a fost nevoită să intre în mijlocul lor și să le arunce piper în ochii câinilor adversari și să-l tragă pe Keeper după ea. Altădată, când a fost găsit din nou pe pat, după ce i se interzisese să mai doarmă în pat, Emily l-a tras după ea pe scări, în timp ce Keeper mârâia nervos.

Ca să mai schimbăm peisajul, o să vorbesc în continuare despre câinii Donnei Tartt. Donna le-a spus celor de la Language is a Virus că are trei câini: Pongo, care acum e bătrân și despre care a spus că e într-un fel ca Henry James, foarte rigid și arțăgos, încă un pug, Cecil, care e, după cum spune ea, very roly-poly and cute și un Boston terrier pe care-l cheamă Baron, care e foarte curajos și puternic.

donna-tartt-with-her-pug-pongo-new-york-march-15-1997

O să închei lista asta cu David Foster Wallace, care era cel mai atașat de câinii lui. După cum se știe, David Foster Wallace suferea de depresie încă din facultate și câinii lui, Werner și Bella, erau printre puținele ființe în preajma cărora se simțea bine. Wallace era un mare iubitor de câini în general și la un moment dat voia chiar să deschidă un adăpost, pentru că devenea foarte apropiat de câinii care suferiseră mult sau fuseseră abuzați. David Foster Wallace s-a sinucis în septembrie 2008, după ce medicamentele lui de mai bine de 20 de ani au fost schimbate și situația i s-a înrăutățit. Soția și câinii lui au fost acolo mereu, însă pe 12 septembrie 2008, când soția lui s-a dus să cumpere ceva de la magazin, David Foster Wallace s-a dus în garaj, a lăsat două pagini scrise, și-a aranjat puțin manuscrisul de la The Pale King și s-a sinucis în curte. Când s-a întors, soția lui l-a găsit cu Bella și Werner lângă el. Sora lui DFW i-a zis după aia unuia dintre biografii lui, David Lipsky, că nu-și poate scoate din minte imaginea cu „David and his dogs, and it’s dark. I’m sure he kissed them on the mouth, and told them he was sorry. ”

davidfosterwallacedog_crop