Pentru că nu ne-a fost de ajuns Volumul 1: Cărți, am întrebat alți nouă oameni care ne plac ce muzică le-a plăcut lor în 2014. Iar ei ne-au răspuns cam așa:



dandediu

Inertia Creeps by Massive Attack on Grooveshark

De obicei, dimineaţa sunt defazat şi absent o bună bucată de timp. Până în unşpe-doişpe nu am toleranţă pentru muzică, activitate sau conversaţii. Azi m-am trezit pe la şapte dimineaţa şi am mers la ciuşmea să aduc apă. Când m-am întors acasă, m-am băgat în pat, mi-am aprins juma de ţigară Camel rămasă aşa amputată după facerea unui ginellé, mi-am tras o doză goală de Silva neagră pe post de scrumieră, pentru că nu găseam scrumiera şi îmi era lene să mă mişc din pat. Şi m-am gândit la pisica mea, care cu o o zi în urmă făcea salturi de felină flămândă prin pat urmărindu-mi mâna mea dreaptă. În timp ce mă gândeam la pisică, strângeam cu două degete doza de aluminiu (partea de sus) şi apoi o lăsam, ca şi cum abia atingeam coardele unui instrument muzical. Repetam gestul ăsta şi din reculul ăla ieşea un sunet care îmi dădea ritm şi continuitate în gânduri. Dar după doişpe, melodia de care mă simt cel mai ataşat e Inertia Creeps de la Massive Attack.


radunitescu
Mda, ai ghicit, din rap. Vise triste e al treilea album solo al lui Kazi Ploae, după Gorgone și Hîrtie de Împăturit Muntele, dar să punctăm în realizările lui și ep-ul Silent Regis (cu Silent Strike) și colaborările cu Specii – Amenințarea Maimuței și Imperiul Lianelor. Albumul are 9 piese, care rezistă și prin versuri iscusite și prin negative mișto (Dj Al*Bu, Silent Strike, Phosillah, Nerub). Între preferatele mele, Prea tîrziu, prea devreme sau Psh. Pus lîngă albumele unora ca Underman, Omu Gnom, raku, putem zice c-a fost un an chiar fain pentru rap.


florentinpopa

Spectral Lore – III e cel mai jmeker & haladit album păcură metal de anul ăsta și cel mai frumos lucru izvodit de Grecia în ultimii 10. E totodată capra trasă în țeapă și fromajul maturat de capră tras în scobitoare fudulă. E un ou Fabergé aurfăurit de o mână măiastră înmănușată în copita lui Pan și umplut cu pâclă de enibahar; e o baclava din 10000 de straturi de pânză de păianjen lipite cu miere neagră, de mană. De la minimalism electronic la coruri antice, albumul ăsta își întinde alexandrinismul peste toate locurile interzise și fertile și e mixat fix la punctul dulce dintre lo-fi și overproduction. De nu credeți, luați această hiperslovă și ceste minute: http://youtu.be/z3P2CydPVYk (3:00, 15:00, 37:45, 56:30, 1:11:38). Eteriștii vor h8ui!


lucykshaw

Flawless (Remix) (Feat. Nicki Minaj) by Beyoncé on Grooveshark
Pentru mine sigur a fost Beyonce & Nicki Minaj, The Flawless Remix. The Queen of Rap și Queen B, în sfârșit împreună, mulțumesc, Doamne. Am ascultat-o pe repeat săptămână după săptămână în căldura aia nenorocită din Brooklyn & mă face să mă simt foarte puternică și foarte mândră. Femeile astea două mă inspiră așa de mult.


kristaszocs

This Blue World by Elbow on Grooveshark
Fly Boy Blue / Lunette by Elbow on Grooveshark

Pe la începutul anului am auzit că Guy Garvey, vocalistul trupei Elbow, s-a despărțit de iubita lui, prozatoarea Emma Jane Unsworth. Mi-am zis, cu nepăsare, că se mai întâmplă, plus că eu așteptam nerăbdătoare noul album. Dar el a revizuit toate versurile melodiilor din The Take Off and Landing Over of Everything și în martie a ieșit această minunăție. Cel mai bun indie al anului, aș adăuga eu, de pe care nu pot să aleg o melodie preferată, poate câteva versuri care s-au blocat în mintea mea și pe care le fredonez în librărie, în timp ce aranjez rafturile, pentru că „you are an open book, I’m on the bathroom floor, yours is an open door, I’m throwing ballast overboard” și pentru că „when all the world is sucking on its sleeve, you’ll hear an urgent morse in the gentle rain, and if you plot your course on the window pane, you’ll see the coldest star in the arms of the oldest tree.”


luizavasiliu

Afraid of Nothing by Sharon Van Etten on Grooveshark
Am șters Future Islands – Seasons (Waiting On You) și-am scris în loc Sharon van Etten – Afraid of Nothing, pentru că, deși am văzut-o pe prima cîntată live într-o veche grădină botanică din Bruxelles, atîrnată de picioarele lui Samuel T. Herring, pe a doua am luat-o cu mine tot anul și-am cîntat-o în cap de cinci miliarde de ori, ca să se ducă toată frica departe, s-o dau jos din mașină în mijlocul drumului și s-o las acolo, să scot apoi capul pe fereastră, s-apăs pe accelerație (nu știu să conduc) și să-i dau înainte pe autostrada din sud, pînă frica se face mică în oglinda retrovizoare și dispare de tot și eu am ajuns deja la mare.


oanavasies
I Never Learn by Lykke Li on Grooveshark
Un album din 2014 care mi-a plăcut mult e I never learn al lui Lykke Li. 30 de minute prin care se renunţă la o experienţă, unde înţelegi ce nu a funcţionat, dar nu ştii cum să mergi mai departe. Melodii cu începuturi fără supleţe, cu versuri aproape distorsionate prin pronunţie, dar susţinute şi treptat modificate de instrumente ce le deschid şi moderează melancolia. Un album ce mi-a lăsat senzaţia de produs brut, cu părţi nefinisate, prin care se experimentează ceva nou la fiecare ascultare.


alexvasies

NYC: 73-78 (Beck) by Philip Glass on Grooveshark
Voiam inițial să scriu despre Morning Phase, pentru că se simte mai mult ca niciodată participarea lui David Campbell și îmi place să cred că au avut momente frumoase tată-fiu. Dar am stat și m-am gîndit ce a făcut Beck în ultimii 6 ani de la Modern Guilt încoace, pe lîngă muzica pentru PlayStation, pe lîngă munca de producător. Și pentru că tot e o perioadă aglomerată în care lumea ascultă mai greu albume întregi – a făcut în 2012 remix-ul ăsta de aproximativ 20 de minute plecînd de la compozițiile lui Philip Glass, parte dintr-un album de remix-uri coordonat de Beck la rugămintea lui Glass. De la ostinato-urile obsedante pînă la fragmentele de operă, peste care se suprapune din cînd în cînd vocea lui Beck, cele 20 de minute oscilează între grandoare și claustrofobie, între melancolie și frază spulberată, trimițînd la fel de bine către Glassworks, The Hours ori către Einstein on the Beach. Nu pot să nu mă gîndesc la fotografia cu Philip Glass și Robert Wilson din 76, iar apoi la cea cu Beck și un Philip Glass de 75 de ani, așezați unul lîngă altul, la același pian.


ioanavintila
Alternative 4 by Anathema on Grooveshark
Albumul ăsta a apărut în ’98, dar îl ascult doar de vreo 3 ani. De abia anul ăsta a exercitat asupra mea cea mai barbară & hipnotică influenţă, mai ales melodia cu acelaşi nume. M-a făcut să vreau să ţip isteric, să mă târăsc în patru labe ca un animal mic, care se întoarce în cuşca lui deşi grilajul e rupt & it still makes me want to dance with angels to celebrate the Holocaust.