Așa, ca de sfârșit de an, am întrebat nouă oameni care ne plac ce carte le-a plăcut lor în 2014. Și i-am rugat să vorbească despre ea. Vedeți mai jos ce a ieșit.



ralucaboanta

Când am luat Howl și alte poeme, eram singură și m-am gândit la Ginsberg ca la o bere scumpă pe care ți-o permiți numai când ți se face cinste. Prima dată am citit poemele încercând să-i identific pe Burroughs, Kerouac și restu’. N-o împrumut.  Are vreo treizeci de semne de carte. Am inventat o melodie pe care fredonez America. Am cumpărat un exemplar de fiecare dată când m-am mutat. Câteodată recitesc paginile cu număr par. Învăț poemele care n-au în titlu nume de orașe. Uneori, dimineața îmi mai scapă: Mă trezesc în New York și urlu.


vladdragoiCitiți, vă rog frumos, romanul Stoner, de John Williams, care a apărut acum la Polirom și care mie mi-a plăcut foarte mult. E un text standard pe care tot îl zic la oameni, dar vine din inimă și cine mă aude mă crede. Stoner e romanul pe care îl fac americanii atunci cînd îl fac bine, e sagă americană rapidă de personaj, frumos aerisită, cu scriitură cu comparații rare și la îndemînă, dar făcute cu respect pt meserie, genul pe care ai vrea să le vezi tot mai mult la finaluri de poezie, e poveste simplă care te înduioșează și vrei să-i fie bine lui William Stoner, și normal că nu-i e, n-are cum mereu. Devine profesor la facultate, e mai retras el așa, își ia o nevastă isterică, foarte dificilă, dar e o fază cînd stă în birou și în cameră e și fata lui mică, la un birou mai mic făcut special pt ea, și îl privește cuminte și cu dragoste, el face la fel, își zîmbesc că au găsit totuși refugiu, el desigur că nu durează, dar e un moment de pace făcut bine, și mie mi s-au umezit ochii de la asta.


anastasiagavrilovici

Prin primăvară am ascultat un playlist cu poemele din ceea ce avea să devină Venea cel care murisem, cartea spre care m-am întors ori de câte ori am avut nevoie de o gură de aer. De un magnetism seducător, schizo, hipnotice, cu voci care parcă vorbeau pentru mine, poemele de aici mi-au întreținut senzația că zgomotele din capul meu au sens, că lumea care se scurge spre moarte și absurd și incomunicare e adevărată. Că singurătatea și stările maladive și acel du-te-vino în care trăiesc e mai real decât orice. Că și eu iubesc cu mișcări de insectă. Că nu-i chiar așa de cumplit și aerul dintre noi nu contează. Cam asta. E logic și e destul.


vladagheorghiu

Pentru 2014 aveam mai multe cărți care m-au încântat, dar, dacă trebuie să aleg doar una, merg pe Radio în zăpadă, a lui Adrian G. Romila. Mi-a plăcut faptul că Adrian s-a apucat să scrie proză scurtă, un gen care văd că îl prinde destul de bine, că și-a ales câteva teme predilecte pe baza cărora jonglează, alternativ, în mai toate povestirile. Discutând cu un prieten regizor pe baza prozelor lui Adrian, am ajuns la concluzia că proza care dă și titlul volumului, Radio în zăpadă are inserate elemente cinematografice bine definite și poate fi oricând un scenariu de scurtmetraj… beton!


laurentiuion1

Anthony McCann, Thing Music, 2014. Volumul a stat în ghiozdan o zi întreagă; de la poșta de pe Amzei, de unde l-am ridicat, am plecat spre strada Dianei: un francez m-a oprit pe stradă, aproape-n lacrimi, și mi-a cerut 500 de lei s-ajungă la aeroport, povestindu-mi, în câteva minute, întreaga lui viață; m-am întâlnit apoi cu un prieten care, timp de-o oră, nu a zis nimic. La finalul zilei, am deschis volumul: Meanwhile in the cities,/ the armored goons of state/ have closed up all the cities and demanded,/ with success, that the little people hide/ or sweetly not exist. Volumul de poezii al lui McCann e la fel straniu ca întâlnirea dintre doi oameni care nu-și mai pot spune nimic pe fundalul atâtor zgomote. I really don’t know which thing could be me.


sarahjean

Cartea mea preferată din 2014 e cartea mea preferată dintre toate cărțile pe care le-am citit vreodată. Inferno, de Eileen Myles a devenit mai importantă pentru rutina mea zilnică, pentru rolul meu ca femeie, ca poetă, ca ființă umană cu fiecare poveste și persoană pe care am întâlnit-o în ea, în acest poet’s novel. Am tras de ultimele 20 de pagini cât de mult am putut, ca să nu se termine. Cred că nu merită nimeni poveștile astea, cu atât mai puțin eu. Când am terminat-o, am ținut-o la piept și m-am simțit ca o fraieră.


vladpojoga

Brief Interviews with Hideous Men e o carte cu oameni vii și triști, care se urcă pe tristețea lor și le fac cu mâna celor de care nu se vor putea apropia niciodată, pentru că ei, the hideous men, sunt frații și surorile tale, părinții, bunicii, unchii și mătușile, verii și prietenii, cei pe care-i cunoști atât de bine și nu-i cunoști deloc, cu care ai stat de atâtea ori la masă fără să știi că înăuntrul lor inima se prăbușește iar și iar. Interviurile și personajele lui Foster Wallace sunt atât de dense și te lovesc în plex cu atâta forță că e greu să citești mai multe la rând. Poveștile astea sunt poveștile de care ne e tuturor frică și de care nu scăpăm niciodată. Și sunt adevărate, cele mai adevărate.


irisrusu

Una dintre cărțile mele favorite de anul ăsta e De ce fierbe copilul în mămăligă, de Aglaja Veteranyi. Romanul a reușit să îmi influențeze atât modul de a scrie, cât și percepția asupra literaturii în general, a fost ca un buton de refresh, care odată apăsat, m-a făcut să citesc cartea fără să aștept un sfârșit. Poate că de aia am simțit nevoia să o recitesc de trei ori într-o săptămână – acasă, în ore sau oriunde altundeva, de fiecare dată cu degetele strâns adunate în palmă și cu sentimentul că nimeni nu putea scrie o astfel de poveste mai bine.


catalinastanislav1

Am început Detectivii Sălbatici a lui Bolaño în aprilie și am citit pe sub bancă vreo trei săptămâni, apoi am lăsat-o vreo trei luni și am terminat-o în august, când eram in Vamă. Și cinci luni mi-am dorit să fie mereu vară și mi-am dorit să am un apartament mic cu tavan înalt și cu french windows de pe care s-a dus vopseaua și mi-am dorit să îmi mângâie cineva picioarele în timp ce iau micul dejun, să am o tarabă de lemn la care se vând plante medicinale și un caiet cu copertă neagră și groasă, mi-am dorit să citesc sub duș, să plâng noaptea pe o canapea micuță și să nu spun nimănui, să pot să scriu în cafenele și să am o pisică gri care să vină mereu la mine și mi-am dorit să am o poveste de dragoste tristă, să umblu prin aziluri de nebuni, să conduc mult și să fie cald, sa jucam car games și să fie cald, să dormim dezbrăcați și să fie cald, s-o căutăm pe Cesárea și să fie cald-cald mereu.